Grăbeşte-te să îmi deschizi sufletul cu toată fiinţa ta. Povestea mea este una foarte subţire, aşa de subţire încât simte nevoia să fie acoperită cu aşternutul tău. Eu nu mă am pe mine, de multe ori fug de mine şi, sincer, nici nu cred că o să pot străpunge aceste rânduri cu ceva concret, însă, ceea ce mă adună să-ţi scriu acum nu stă într-o sfială cruntă şi nemiloasă de a fi cu cineva doar de dragul de a nu te pierde în concretul singurătăţii, ci în iluzia autenticităţii. Omul din mine, cel care se uită de multe ori la lună, cel care se tăvăleşte în fiorul cuvintelor, nu poate fi întreg, el este genul de om care nu deţine răspunsuri fixe, ci frunze, pete, culori, vise, este un om care mă omoară de fiecare dată când vrea să iubesc eu pentru el. Nu ştiu ce este dragostea, poate că nu o să aflu niciodată, însă ştiu că astăzi am simţit pata nesigură a focului, a torţionarului care îşi propune să te îngroape dacă nu i te supui.
Nu am avut niciodată răbdare, ţin minte că atunci când eram mai mic renunţam foarte repede la ceva. Şi, chiar şi acum, această trăsătură opacă ţine să-mi facă cu ochiul. Am pierdut multe lucruri fiind ancorat într-o lume a neputinţei, însă, acum ştiu că, orice ar fi, nu o să te pierd şi pe tine. Noi ne avem unul pe altul şi, uite aşa, construim, punem piatră cu piatră la ceea ce o să fie ruina casei noastre. Cum spuneam, nu am încredere în idealuri măreţe, însă prefer să ne jucăm cu aceste scânduri oropsite, pline de praf şi, totuşi, pline de speranţă. În constructul proiectivităţii noastre se regăseşte nevoia subtilă de a fi unul cu altul. Tu ştii de ce se zidesc visătorii? De ce aleg să se omoare unul lângă altul? Pentru că sunt conştienţi de temelia casei lor, un loc ce se naşte din iubire, dar şi din veninul cu care ne-a înzestrat instinctul, şi astfel aleg să trăiască murind.
47 de comentarii:
instabilă? în ce sens?
da-mi tu sensul cuvântului în care o femeie Peşte s-ar putea regăsi:)
*by the way, n-ai vrea să preiei "leapşa"?
ca să-ţi spun şi eu ce-mi amintesc din clasa a 8-a despre formele zodiacale masculine >:)
ok, as you wish...:)
dar tot nu ai pus punctul pe i-nstabilitatea peştilor
ce zodie e Mr.Offshore?
hm, frumos
ai dreptate, cel mai ok ar fi să construim zodiile pe baza amintirilor, aşa ne-am cunoaşte mai bine
îmi amintesc din liceu că domnii balanţă au simţ estetic foarte dezvoltat, aşa-i? şi că sunt echilibraţi în cam tot ceea ce fac, mă-nşel?
noapte bună şi tie
nu cred ca ai auzit de prea multe cazuri in care cainii au omorat oamenii.
e draguta pagina ta..plina de sensibilitate (intr-un sens bun, evident )
hmmm ... si eu renuntzam usor la acel "ceva" ce il primeam cand eram mica, dar de cand imi doresc ceva,si lupt pentru a-l obtine - realizez cat de greu imi e la final, sa ma debarasez de acel "ceva" ... poate ca uneori trebuie doar sa crezi in "ceva" si vorba unui prieten ... "To Universul iti va intinde mainile sa-ti indeplineasca visul."
tania@ imi plac cateii, sincer. dar, chair am auzit de f multe cazuri. cel putin in bucuresti, este o utopie daca vrei sa te aventurezi prin anumite cartiere. din toata inima, sper sa le fie bine, dar locul lor nu se afla printre blocuri, intelegi?
izuka@ multumesc
miss wanixa@ dar daca universul tau sta in el, ea?
cand Universul tau .. e El sau Ea .. atunci .. nu mai e doar un Univers .. sunt 2 ... sunt 3 ... sunt cate vrei tu .. pentru ca totul sta in visare.. in puterea ta si a celui/celei cu care esti dispus sa-ti imparti sau inmultesti Universul .. cu timpul VOI o sa fiti Universul .. si atunci nu mai ai nevoie de credinta ... pentru ca puterea sta in voi.
@Miss Wanixa
"...cu timpul VOI o sa fiti Universul .. si atunci nu mai ai nevoie de credinta ... pentru ca puterea sta in voi."
Prima etapă a iubirii este idealizarea. Îndrăgostirea e însotită de bovarism, de idolatrizare, dar îndumnezeirea mi se pare chiar periculoasă. Ce cauti la cel de care te apropii? Îl iubesti pe el sau imaginea pe care ti-ai făcut-o despre el? Dorul de Dumnezeu, dacă îl neglijăm, se întoarce si atunci îndumnezeim oameni. Problema e că idealizarea va trece si veti rămâne tu si acea persoană, asa cum este ea: cu bune si cu rele. Atunci vei da proba iubirii. Atunci, când el nu va mai fi "îndumnezeit", când realitatea ti se va descoperi, se va vedea cât iubesti. În psihologie, fenomenul se numeste cristalizare (dacă iubirea trăieste) sau descristalizare (dacă esti dezamăgita si relatia se rupe). Prin urmare, chiar dacă omul pe care-l iubim ne absoarbe toate gândurile, toate dorintele, dacă e peste tot cu noi, dacă ne inundă cu prezenta lui caldă, el rămâne un om si credinta noastră e doar la Dumnezeu. "Să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului si Lui Dumnezeu ce e al Lui Dumnezeu!"
@Offshore
Minunat articol! Felicitări!
Îmi pare rău pentru citarea aproximativă.
poate ai si tu dreptate` .. nu stiu cum te cheama :) whatever ... eu una cand iubesc nu "indumnezeiesc" persoana cu care am decis ca merita sa`mi impart clipele (pentru putin .. sau pentru mult timp) eu nu iubesc pe cineva pentru ca "poate" ... eu iubesc pe cineva pentru ca "este" ; pentru zambetul lui atunci cand nu trebuie, pentru ajutorul ce mi`l da atunci cand nu am nevoie, pentru indiferenta lui in anumite momente, pentru prostiile care le face .. pentru ca e "defect" ... pentru ca nu e cum imi doresc .. ci doar pentru ca e "el" asa cum si eu sunt "eu", dar pentru el sunt "ea" si noi cream Universul. Si in opinia mea (fiind necredincioasa) Dumnezeu aici nu are nicio putere. Cum de altfel cred ca destinul are "manusa" si el .. ne joaca pe noi, muritorii, pe degete. Nu cred ca un Dumnezeu ar putea dezbina sau impaca, ar putea ucide sau ajuta .. nu ar putea .. "si totusi" exista pentru unii din noi .. pentru ca suntem oameni si trebuie sa credem in ceva. Eu cred in Univers !!
Este frumos articolul! Este despre nevoia si teama noastra de a iubi.
Iubirea e inexplicabila! De ce iubim? Pur si simplu.
Fiecare dintre noi isi doreste o iubire unica si mareata. O cauta cu disperare acolo unde nu este, cand, de fapt, ea e acolo. Si nu-ti cere decat sa te descoperi asa cum esti.
Nici un om nu trebuie sa fie centrul universului tau. Tu si cu el/ea faceti parte si va lasati cufundati in univers. Iubirea magica e in voi!
Dacă în Univers e o singură Persoană, ea e Dumnezeu, dacă sunt două, formează "Doimea". "Împreunădumnezeirea" e iluzia îndrăgostitilor. Nu vreau să deschid o discutie despre puterea Lui Dumnezeu, că poate nu e aici locul. Ti-am citit ideile cu nostalgie. Cam asa credeam si eu la vârsta ta. Au trecut vreo 20 de ani si încă nu m-am înteleptit. Încă mai cred uneori că adevărul e la mine, dar Dumnezeu îmi aminteste cu bunătate, din când în când, că El este Adevărul. Încă mai e timp pentru întelepciune. Oare?
"Încă mai cred uneori că adevărul e la mine [...] " ei bine, eu nu cred ca eu, in pumnul meu detzin suprematia si puterea adevarului, ci cred ca unele raspunsuri nu au nevoie de Dumnezeu, si mai cred ca intelepciunea poate sa vina oricand, fara "oare?" ... deorece fiecare invata zilnic cate ceva. Si oricum, dreptate ai si tu, cu toate ca nu stiu absolut despre persoana ta, dar stilul tau si credinta ta ma uimeste si atrage in acelasi timp. Eu nu pot sa fiu ce esti tu, pentru ca poate "sunt la varsta in care inca visez" .. sau poate nu ... dar pentru asta suntem unici.
P.S. de ce Dumnezeu e singura "Persoana" ... sau de ce e persoana.. ?! daca e "zeu" ...
1)Iluzia cu adevărul care ar fi la mine a fost o autoironie. De multe ori credem asta, chiar dacă nu recunoastem.
2)Atât întrebările, cât si răspunsurile au nevoie de Dumnezeu, dar nu stiu încă.
3)Întelepciunea vine pas cu pas? Oare? Uneori, când credem că ne-am apropiat de ea, ne îndepărtăm la ani lumină. Cineva spunea că experienta e doar o sumă de vicii. Toti îmbătrânim, dar unii îmbătrânesc frumos,iar altii devin acri, chiar plini de informatii fiind.
Întelepciunea e mai mult decât cunoasterea. Mult mai mult. Dar cine stie?
4)Despre Dumnezeu ca Persoană poti citi ceea ce a scris părintele Dumitru Stăniloaie. Referirea la Dumnezeu ca Persoană si ca Iubire apare în aproape toate cărtile sale. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce scrie despre iubirea. Iubirea se coboară si creste în familie, apoi se revarsă, ca iubire crestină, asupra a tot ceea ce-i înconjoară pe cei doi iubiti.
5)Mă bucur că nu suntem identici. Ne-am plictisi teribil.
6)E frumoasă curiozitatea ta. Te va duce departe. Succes!
wowwww
tocmai am vazut lista ta de muzica preferata. superba! si foaaaaarte numeroasa
irina: ce lista?
si totusi@ multumesc. Mai am multe de invatat, poate chiar de la tine. Credinta cat si Iubirea sunt infinite ... aici depinde de mine in ce scop le voi folosi.
Frumoasă concluzie, Miss Wanixa! Frumoasă si generatoare de noi ipoteze. Te felicit! Învătăm unii de la ceilalti. Reciproca e valabilă.
Frumos scris:)...ai ascultat si "Everytime you go away"-ul lui Richrad Clayderman ?:)...o seara frumoasa:)
si totusi@ multumesc
rappa ru@ nu. multumesc la fel!
si daca iubirea ar fi pierduta lumea ar fi ca o pata pe luna arsa in fiecare zi cu insensibilitate
( asta mi-a venit sa scriu:D)
De ce nu? O declaratie autentica de dragoste catre o fiinta posibila. Sentimente exprimate si pe cale de a fi reprimate.
Dorinta de a iubi cu toata fiinta pana la infinit. Si neputinta.
lala@ si f frumos ai scris :)
Nu eşti ancorat într-o lume a neputinţei ci într-o lume a perfecţiunii.
Cu riscul de a mă repeta, când vei învăţa să iei lucrurile şi oamenii ca atare, îţi va fi mult mai simplu.
cristina@ da, cine stie, poate ca ai dreptate. dar, oare chiar putem sa facem asta? aici e cel mai greu.
O să poţi atunci când te vei împăca şi obişnui cu faptul că trebuie să îi iei pe oameni aşa cum sunt. Tu eşti un perfecţionist. Cei care au înţeles că nu pot schimba asta, te iau ca atare şi te acceptă iar ceilalţi încearcă să te schimbe.
Nu putem schimba oamenii. În cel mai rău caz le spunem ce credem că nu este în regulă cu ei. Dar de ei depinde dacă vor face sau nu schimbarea.
Aşadar, de tine depinde dacă vrei să cauţi în continuare perfecţiunea ta sau te vei bucura de perfecţiunea pe care o poţi obţine împreună cu cei din jurul tău.
Poate cuvintele mele nu conteaza,insa le voi "tasta":felicitari pentru modul in care scrii!
:)O zi buna!
Cristina, ai dreptate, nu putem schimba oamenii. Ei poate ar incerca de dragul nostru, dar asta va dura putin. Si oricum ar insemna sa-i ucidem incetul cu incetul.
Perfectiunea e o stare spre care tindem. O putem avea ca far, dar ramanem constienti ca nu o vom putea atinge.
Dintre toate articolele, acesta este cel mai frumos! Poate si pentru ca are mult suflet in el. Cuvintele nu spun nimic, daca nu sunt insufletite. Ele au nevoie de viata!
jolie: de ce crezi ca are suflet in el? alte articole nu au avut?
Ai dreptul la tine. Putini stiu sa-l foloseasca si putini constientizeaza ca il au. Multi traiesc dupa altii...Uneori ma trezesc cu gandul ca modul meu de a iubi este bolnav si saracacios. Mi-a trebuit un timp sa inteleg ca puterea dragostei ma intrece si pe mine... Te citesc cu drag. Go on!
Si alte articole au suflet in ele, dar acesta le intrece. Aici esti tu. Esti cel indragostit. Nu e nimic rau in asta. Da, esti vulnerabil! Si?
jolie@ iarasi tragi concluzii pripite. te rog sa analizezi textul, si nu ceea ce crezi despre mine personal.
Bine. Nu are rost sa ne certam pe asta. Tu stii mai bine ce si cum. O sa analizez doar textul. E bine asa?
jolie@ e minunat.
Atunci sa-ti spun: e o lupta interioara cea care se da in noi, atunci cand vrem sa iubim. Dragostea nu e o iluzie, iar pofta de autenticitate e data de dorinta de a iesi din superficialitatea lumii acesteia.
dragostea te face uneori rob, iar noi vrem sa fim fiinte libere.
Ceva nou? Nu vreau sa ma apuce melancolia!
simplu@ exista si articole mai vechi pe blog care au legatura cu discursul meu. toate se leaga.
Da, am citit si Autoportret, dar nu/mi place neincrederea ta in personalitate. De asemenea tu spui ca poti fi azi unul, iar maine altul, ceea ce reliefeaza nestatornicia firii si poate o oarecare neincredere, din nou.
Daca esti perfectionist asta nu inseamna ca trebuie sa fii nestatornic. Dar asta poate veni si din plictiseala.
Tie care articol dintre cele scrise de tine iti place cel mai mult?
simplu@ nu este pe blog...si sper sa nu fie, ci sa se publice candva :)
E greu sa fii tu in lumea asta. Candva,am gasit acel "ceva", dar iubirea mi l-a luat. Iubirea pe care eu o simteam. Prinsi intre teama si iubire. Captiva intre "mine" si "eu". E dificil. Acum sunt doar "eu", dar asta nu ma ajuta prea mult, uneori. E ciudat, insa mai cred intr-un final fericit.
p.s: multumesc pentru apreciere:)
Trimiteți un comentariu