Trăim vremuri nebune, cu patimă şi foc. Am ajuns să ne dăm în cap la fiecare colţ de stradă. Ne ţinem în braţe doar din dorinţa de a reuşi. În fapt, singurul adevăr demn de luat în calcul, într-o societate de consum, este monologul sorbit şi deghizat într-un dialog cu restul societăţii. Să fim serioşi, câţi vor să-ţi fie bine? Câţi simt cu adevărat că fac ceva pentru tine, fără a avea ceva ascuns care să-i determine să te ajute?
Îmi este greu să cred în vorbe goale, în preoţi deghizaţi, în oameni ai cuvântului şi angelicului. În fond, dacă stau să mă gândesc, în goana asta după supravieţuire sunt aruncaţi toţi. Nimeni nu scapă. Fie că eşti sfânt sau diavol! Suntem nevoiţi să fim răi, să tragem în dreapta şi-n stânga, suntem asupriţi să fim buni, milostivi, să ne dăm coate şi să zâmbim fals. Ce interesantă ar fi o lume dacă valorile s-ar inversa şi în loc de un salut am arunca câte o înjurătură! Măcar aşa am fi sinceri cu ce simţim. Cum ar suna: Bună ziua! Iar răspunsul: Du-te dracu’! Interesant, nu?
Cele mai umile feţe ascund pete în ele; nu există nimic care să se compare cu aceşti falşi ipocriţi, cu modul lor mârşav de a spurca noeme, totul fiind doar o aromă bună de gustat şi de aruncat la closet. O să învăţăm să devenim aşi într-ale actoriei şi milostivirii, o să fim mai presus de toate şi, uite aşa, o să vânăm cu nesaţ!
6 comentarii:
Sa-ti spun ceva despre sinceritatea din ziua de azi !
Te adânceşti în pesimism şi de aici până la mizantropie e doar atâtica, vorba stimabilului...:) Chiar crezi cănu mai există nimic pozitiv în societate, că nu mai există oameni buni, care spun "Bună ziua" şi gândesc "Să ai o zi bună" ?
Ganduri murdare@ Faina poza. Lumea nu se uita nici atunci cand se uita...
Zina@ Mizantropia este un concept gol. Niciun individ nu se poate rupe de societate. Nici cel care se duce in munti, asta este o utopie ieftina. Nu sunt un lup moralist, dar nu mi este greu sa mi dau seama ca oamenii perversi sunt tocmai cei la care nu te astepti. Pisica, cand pleaca stapanul de langa ea, vine la tine sa o mangai; cand aude usa si implicit ca vine stapanul, fuge la locul ei. Omul nu face la fel?
Nu mi-ai răspuns la întrebare, te ascunzi după cuvinte şi fraze...
Repet: chiar crezi că nu există şi oameni oneşti care spun "Bună ziua" şi gândesc "Bună ziua" ?
Iar pisica nu fuge la locul ei, nu e ipocrită ca unii oameni. Stă acolo unde îi e bine şi aşteaptă să fie mângâiată mai departe.
Zina@ Cred ca raspunsul meu a fost pe masura. Argumentul cu ''exista unii care nu fac asta'' a fost cel mai vechi si cel mai vechiculat pe acest blog. toti, aproape toti, imi spuneau asta. Iar raspunsul meu e simplu..daca nu generalizam, nu avem stiinta, stastistica, lege. ba chiar, in statistica..acesti intra in marja de eroare. Evident ca sunt si oameni care spun buna ziua si simt asta, dar daca analizam doar acest lucru..mai poate sa gasim si altceva? nu! totul ar ramane aici, adica in banalul banalului, in ceea ce zic toti la colt de strada...Sincer, eu imi propun sa trec peste faza cu ''altii nu fac asta'' si deci punem punct! E trist si banal daca ramanem la nivelul asta.
Trimiteți un comentariu