Pentru că mi-am pierdut toată copilăria sau sunt singurul copil din lume care încă mai crede în ceva pur. Pentru că toţi cred că este timpul să dai fuga în magazine şi să cumperi tot ce găseşti, inclusiv vestă de înot sau colac de salvare. Pentru că, fie vorba între noi, suntem aşa de păcătoşi, dar al dracului de curaţi. Pentru că alergăm după brazi şi porci, dar uităm să fim sinceri cu noi. Pentru că ajutăm cerşetorii doar de dragul de câştiga la loto. Pentru că frigul mă doboară la propriu, iar imunitatea mea e la pământ. Pentru că zăpada nu mă mai face să tremur de fericire, ci doar să tremur. Pentru că mi-e scârbă de sărbători umflate cu trompa şi cântate de toţi în cor. Asta nu înseamnă că nu o să dansez ca nebunul! Pentru că, sincer, nu cred că avem curajul să schimbăm paradigma în care trăim, poate să o mulăm şi mai mult pe propriile noastre oceane. Pentru că brazii sunt verzi, iar banii la fel de verzi. Pentru că femeile fac mâncare până dimineaţa, ca apoi să primească un şut în fund. Pentru că familia nu are nicio legătură sinceră cu ideea de familie sau cu ceea ce ar putea să fie…Pentru că avem copilaşi care se dau cu sania pe facebook, şi nu pe stradă. Pentru că Moş Crăciun nu există şi, odată cu el, nici marea noastră minciună festină.
vineri, 26 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Este foarte frumos să spui cu mâna pe inimă că iubeşti. Este şi mai interesant să trăieşti în lumea iubirii. Dar oare câ...
-
Toată lumea este cu fericirea pe buze, de parcă am merge la piaţă şi acolo am lua o bucată de fericire pe pâine. Totul se raportează ...
-
--> Începutul este întotdeauna cel mai greu. Adesea, ne l ă s ă m cuprin ş i de nevoia elementar ă de a cuprinde totul cu vo...
19 comentarii:
Chiar dacă încerci să fii dur, undeva, în adâncuri, simți puterea uni mit.
Îi poți spune cum vrei!
Dar în seara de Ajun, mai ales dacă ninge, ceva crește în sufletul fiecăruia!
Este o bucurie inexplicabilă!
incertitudini@ pe mine nu ma misca cu nimic. am fost astazi la cumparatuti, drumul era gol, supermarketul era plin. asta ma misca - cum se imbulzesc aia pe acolo ca sa bage pe ei.
parca si cand eram eu mica se serba altfel Craciunul, parca era alt mod de a serba iarna. Mereu am fost indragostita de iarna, de a privi fulgii de nea coborand cand alene, cand intrecandu-se intr-un dans haotic dar ordonat in drumul lor spre pamant unde ni se aseaza la picioare. daca am uita de orgoliu, de fite, de toate "traditiile moderne" din ultimii ani si am trai magia zapezii si a acestui anotimp mirific ar fi cu adevarat spiritul sarbatorilor de demult uitat.
gaby@ nu mai avem cum..totul este marketing acum
Aceste critici sociale ale tale sunt justificate, in multe dintre cazuri. E adevărat că uneori copiii se dau cu sania pe facebook (mişto figura, btw) şi că uneori Moşul nu există, dar nu tot timpul. Deci, ai zis bine, dar toate acestea nu sunt motive să urăşti iarna mai mult decât orice alt anotimp. Suntem la fel de păcătoşi, îmbuibaţi, manelizaţi şi vara.
Ia fii copil cuminte, poate îţi aduce moşu ceva ;)
Mihai Cuza@ Asa e. O sa fiu cuminte, chiar sunt curios ce o sa mi aduca mosul! :)
Ati incercat sa va petreceti sarbatoarea Nasterii Domnului la tara? Parca este singurul loc care ma determina sa nu subscriu la ce spui tu...Acolo mai reusesc sa simt magia...Acolo e altfel, inca...
Si eu urasc iarna, imi aminteste ca in copilarie nu aveam niciodata picioarele uscate in cizmulitele tocite pe la cozile de la ulei si zahar, unde stateam de la ora 4 dimineata,pentru ca se scumpesc gazele din ianuarie, pentru ca trebuie sa ma trezesc mai devreme cu 30 min sa ma imbrac mai gros, iar pana imbrac si fata care merge cu mine in fiecare dimineata transpir...pentru ca vin sarbatorile si... ma va cuprinde aceiasi stare ca in fiecare an... pentru ca...
Eu detest iarna din cauza ca am fotofobie, zapada ma ameteste, ma deruteaza ma dor ochi si capul....
Intrebare: cum fac sa adaug "S-ar putea să îţi placă şi:" sub posturi?
Ana" Probabil ca este frumos, dar ceva a murit in mine...
DanaPătraşcu" Vorbim aceeasi limba! :)
...nu urasc iarna, n-as putea s-o urasc, desi urasc zapada in bucuresti, urasc ce face zapada din soferi...nu pot sa urasc iarna pentru ca este anotimpul care imi aduce aminte ca este ok sa fi copil, ca este chiar necesar ca oricati ani am avea sa ramanem copii si sa ne putem bucura pentru primul fulg de nea, pentru cum arata orasul imbracat in haina alba, pentru nimicuri pur si simplu...Mos Craciun exista pentru ca eu aleg sa cred ca exista. Desi si eu ca si tine, in fiecare an de sarbatori sunt scarbita de alergatura dupa comercial, de faptul ca pana si mersul la biserica a ajuns o moda...insa incerc sa ignor si sa traiesc/simt sarbatorile asa cum o faceam cand eram mica.
Roxana" Eu o asociez cu frigul, mereu mi a placut caldura, nu racela, intunericul,nerul prefacut in alb. Iubesc primavara, simt ca se naste ceva, ca sunt culori, miros, lumina.
Pentru ca esti un pesimist:(( urattt!
Fiecare fapt, lucru are n aspecte negative si n aspecte pozitive. Depinde de tine pe care le alegi si le promovezi. Se spune ca, Craciunul e inima fiecaruia. Tu hotarasti cum il simti si traiesti. Si apoi nu e totul despre ceea ce primesti, ci despre ceea ce poti oferi. Si crede-ma nu ma refer la lucrurile din supermarket:)
Când com înțelege că simbolurile nu mai stau pentru nimic, că s-au perimat de prea mult timp, vom putea respira. Până atunci, ne vom ține capul sus, însă sprijinit cu greu de artificii și artefacte - sărbătorile sunt tocmai asta, rămășițe ale unei gândiri ce nu-și mai are loc astăzi.
Deci sper ca urasti doar iarna si nu oamenii nascuti iarna, nu de alta dar eu am ajuns pe lume intr-o zi friguroasa de 11 decembrie '89 :P
Revenind la subiect, eu iubesc iarna doar daca stiu ca exista cineva acolo care ma iubeste si ma tine in brate. In caz contrar, sentimentul de singuratate ucide orice bucurie in mine......Iarna ma apuca o nostalgie groaznica si un dor de toti oamenii ce sunt departe.....Eu nu urasc iarna, in general, dar cred ca iarna asta o voi uri mai mult ca niciodata.....
Stii ce nu-mi place? Ipocrizia oamenilor, faptul ca sarbatorile au devenit mult prea comerciale...Iarna asta o sa plec cu o parte din oamenii dragi in Vama Veche.....Sa stau pe nisip si sa-mi amintesc de vara:)
e drept, anumite trairi sincere sau obiceiuri autentice in vremea Craciunului s-au cam pierdut... iarna e doar un anotimp, care ne poate place sau nu; nu trebuie sa ne consumam energia in a o uri, e putin prea mult. mai bine sa nu uitam sa ne bucuram de noi si de ce avem in orice anotimp :)...
Eu nu cred că urăşti iarna...
Nu cred că urăşti sărbătorile. Cred că urăşti ipocrizia şi ceea ce au devenit unii oameni.
Eu am 33 de ani, iubesc iarna (defapt mă hrănesc din ea ca să pot merge mai departe) şi cred în Moş Crăciun! Încearcă să mă convingi numai că nu există!
Nu e bine să generalizezi să ştii...Nu toţi oamenii cred că iarna şi Crăciunul înseamnă cumpărături şi cadouri. Unii ştiu că defapt această sărbătoare înseamnă ceea ce însemnăm unii pentru alţii şi pentru cei pe care îi iubim...înseamnă, iubire :).
Si eu.
Trimiteți un comentariu