Există în fiecare dintre noi o frământare ce nu ţine să se potolească. Nici nu ar avea cum, nu ar mai fi căutare autentică, ar fi doar un ciot ce ne îngână cu fală. Instinctiv, suntem obligaţi să căutăm o comoară pe care să o adulăm. Propria noastră nevoie de desfătare îşi capătă evoluţia într-o singură persoană. Căutăm ca bezmeticii să ne mulţumim setea de a cuceri o singură persoană, dar fugim, la fel de instinctiv, cu ochii, după alte o mie de persoane. Evident, eram ironic mai devreme, când spuneam că instinctiv căutăm pe cineva, nu, o facem din iubire de ideal, o facem tocmai pentru că fugim după o mie de feţe, tocmai pentru că nu ne mai săturăm de nimeni şi de nimic. Paradoxal, jocul este complet atunci când, pentru a pune capăt agoniei de a fugi după o mie de persoane, te laşi sedus de ideea unei singure şi supreme persoane, a unei himere ce ţine să înlocuiască tot travaliul neîncetatelor persoane din viaţa ta. Culmea, poţi să iubeşti din ambiţie, din ambiţia de a te poticni într-un singur lucru, fără a te mai lăsa cuprins de multe altele. Comozi din fire, alegem calea cea uşoară, primul venit, primul servit. Şi, uite aşa, ne întemeiem soluţia ineluctabilă a iubirii supreme, ne clădim bariere ce nu mai pot fi atinse, ne stingem în oceanul plin cu foc tocmai ca să ne udăm cu foc. Nu cred că ştim ce vrem, dar ţinem al naibii de mult să o facem!
Fotografie realizată de Dimitri Caceaune
21 de comentarii:
Vesnicul subiect.. "iubire".
ambitia asta a noastra este mai mult un mod de a masca adevaratele sentimente,este o reflectie a inconstientului de a ne feri,intr-un mod egoist, de adevar,zic eu...
sunt putini acei oameni care au parte de iubire si stiu sa iubeasca ...si chiar si aceia se lasa invinsi cateodata fara sa se gandeasca ca poate nu vor mai avea parte de aceleasi sentimente niciodata si asta e mare pacat..faina imaginea
herta@ sa inteleg ca te ai plictisit de blogul meu?
Problema (iubirii) va fi mereu prezenta pe buzele tuturor, iar asta pentru ca viata se invirte in jurul a citorva dileme; iubirea si moartea (si legatura dintre ele) sint cele ce prevaleaza...pina la urma, dupa una fuge omul bezmetic, de cealalta se fereste frenetic - iata "dansul freneziei"!
am spus eu asta?
.. spuneam doar. E un subiect bun.
handlethis@ si nu e aiurea se te feresti de adevar cu o minciuna?
clopotel@ asa e. Meritul este al fotografului si modelului:)
LL@ Imi place ce ai spus.
Herta@ Este un subiect bun - dar aici e vorba de o alta idee, mereu e vorba de ceva nou, chiar daca e acelasi subiect...
e superba alexandra in poza asta:) felicitari fotografului si tie pentru un blog ft ft frumos
acea himera despre care vorbesti e posibil sa nu fie intalnita niciodata. pentru ca ne lasam sedusi de o persoana, dar dupa un anumit timp iar ne regasim alergand dupa himere. din punctul meu de vedere e o cursa frenetica fara sfarsit.
Buna, sunt Mifo si tocmai am deschis un blog de promovare si marketing, ce vreau sal transform intr-o sursa de venit, daca vrei sa ma ajuti te rog treci pe acolo si dai un "urmareste" sau poate ma adaugi la blogroll
blogul este http://marketingpromovare.blogspot.com/
O zi buna, eu te voi adauga la blogroll
iri@ Multumesc in numele tuturor pentru cuvintele frumoase:)
Gaby@ Cursa asta pare fara de sfarsit...
Eu am trecut printrun cliseu, da spun cliseu desi experienta iata a aratat ca e realitate, mi-am dat seama cat de mult iubesc pe cineva dupa ce am pierdut acea persoana.
Subiectul iubirii si a sentimentelor referitoare la o persoana cred ca este inepuizabil din simplul motiv ca fiecare om trece prin asta odata sau de mai multe ori in viata.
PS: Superba fotografia, jos palaria pentru fotograf!
Eu am trecut printrun cliseu, da spun cliseu desi experienta iata a aratat ca e realitate, mi-am dat seama cat de mult iubesc pe cineva dupa ce am pierdut acea persoana.
Subiectul iubirii si a sentimentelor referitoare la o persoana cred ca este inepuizabil din simplul motiv ca fiecare om trece prin asta odata sau de mai multe ori in viata.
PS: Superba fotografia, jos palaria pentru fotograf!
si totusi.....o facem:D...fiecare o face...nu stim de ce si pentru ce....ci doar mergem ghidati de nasul nostru himeric care ne indica "dragostea":P ;))
Ai mare drepate in tot ce spui dar vreau sa te gandesti la un lucru.De cele mai multe ori ni se intampla sa dorim o persoana,sa luptam din ambitie sa intemeiem o relatie cu ea.Dupa ce o castigam,suntem fericiti o perioada,o credem potrivita pt noi,insa dupa un timp ne plictisim si vrem altceva.Nu cumva facem asta din orgoliu?Nu cumva credem ca ne trebuie ceva mai mult,ca meritam o altfel de persoana?...Permite-mi te rog sa mai revin pe blogul tau!
laura@ Am scris vreo 3, 4 articole despre ce ai spus;) Te astept cu mare placere pe blog. Mai ales sa comentezi! :)
Nu cred că ştim ce vrem, dar ţinem al naibii de mult să o facem!
Imi place blogul tau, scrii frumos si reusesti sa atingi coarda sensibila a fiecaruia.
Acum se iubeste ceea ce nu se poate avea, ceea ce iese din tiparele obisnuite, ceva ce ar reprezenta un 'trofeu'. Parerea mea e ca se iubeste egoist si in cel mai nefericit caz te multumesti cu orice ai la indemana. Unii oameni cu toata maturitatea lor nu stiu ce vor. Chiar mi-ar placea sa aud acum pe cineva care 'stie ce vrea'.
Trimiteți un comentariu