Nu-mi permit să fug de lume. Nu am cum! Şi, sincer, chiar dacă aş reuşi să mă împăturesc cu valuri goale, nu aş ajunge într-un ţinut nemilos, într-o lume plină de himere care să mă întoarcă pe toate părţile, să-mi deschidă ochii, doar ca să mă mintă… Eu sunt normal pentru că nu respir cu aceeaşi rezonanţă. Noi suntem normali pentru că ne avem unul pe altul şi nu ştim ce să facem cu noi. Se spune că în fiecare bărbat este închisă o femeie. Şi, tot aşa, că în fiecare femeie este încătuşat un bărbat. Dar, dacă noi nu ne atingem pe noi, dacă noi fugim de noi, de ceea ce ne este propriu, cum să ajungem unul la altul, cum să ne dezvelim de noi, de învelişul care ne veghează?
În lacrima care se adânceşte în nimicul dintre două persoane se naşte dorinţa cooriginară de a fi adâncit, de a fi învelit şi totodată scuturat de rana care te macină. Orice persoană este sortită durerii. Nimeni nu scapă! De fapt, crima sedusă de noi, de egoicitatea* noastră, constă în lupta de a te pune pe tine înaintea celuilalt, de a te ascunde de el sau chiar de a cocheta cu naturaleţea celui sedus. Fumul este cel care desparte haosul dintre două persoane. El este cel care deschide răni. Şi, tot el seduce şi culege fructele produse de fiinţa celor doi combatanţi. În fum şi scrum se adânceşte nevoia fiecăruia de a fi el cu el.
*Dacă foloseam egoism, arătam că, de fapt, relaţia tinde şi ţine de o anumită formă de egoism care nu are nimic în comun cu ego-ul fiecăruia. Totuşi, nici egocentrismul nu ar fi fost potrivit, el ieşea din rezonanţa contopirii celor două personaje. Am folosit acest truc, egoicitate, ca să surprind naturaleţea unei frunze ce se împarte la doi.
*Noi suntem normali, şi nu formali...
david grey-this years love
18 comentarii:
Suntem prea rai cateodata:)
roxana@ sau asa, chiar suntem cateodata!
profund:)
This year's love e printre melodiile mele preferate... foarte frumos scris, si adevarat!
In mod normal nu citesc de doua ori un post! De data asta s-a intamplat sa il citesc de 3 ori!
Scris frumos,dar intrebarea mea este : Ce te-a determinat sa scrii asta?
Ceea ce ai scris tu acolo este o rectie la "ceva". Si acel ceva nu este cred ca este viata de zi cu zi! (ar parea emo).
This is my point of view!
Cofeee: nu stiu daca vine ca o rectie la ceva anume. In schimb, intrebarea putea fi de felul acesta: Ce ma determina sa scriu? Sincer, nu stiu.
Death Whisperer: da, piesa este interesanta, insa nu pot spune ca este preferata mea, si asta pentru ca nu am piese preferate:)
Camelia: mulţumesc
Suntem normali, și nu!
Suntem normali, pentru că uneori reușim să arătăm ce simțim (pentru că e interesul nostru).
Nu suntem normali, atunci când ascundem ceea ce simțim sau gândim, și jucăm alte cărți decât cele din pachetul de joc.
Sunt normală (in sensul de naturală)până in momentul în care simt că mă lași să fiu, si încetez a mai fi, în momentul în care atitudinea ta îmi reprima toată aceasta stare.
p.s.: în rest, să auzim numai de bine!
Normal ar fi...sa avem curajul sa fim noi de fiecare data,in orice situatie si cu orice
persoana,sa nu ne descurajam sau sa ne ascundem dupa o masca daca nu suntem intelesi.
pai e simplu: ne salbaticim, ne intoarcem de unde-am plecat.
asa-zisa lupta pentru supravietuire.de fapt, e mult mai comod sa minti decat sa spui adevarul (sa-ti spui tie, in primul rand, adevarul).asta-i tot.si noi, suntem o specie tare puturoasa.
vasea: sau, cum imi place mie sa o numesc, comodă...
foarte interesant postul....foarte pround
draga Offshore, chestia asta cu normalitatea e cu dus si-ntors...normalitatea este o notiune relativa si daca privim adanc, vom vedea ca, asazisa noastra normalitatea, e plina de...anormalitati :)
PS. imi place noul look al blogului tau
''Noi suntem normali, pentru că ne avem unul pe altul, şi nu ştim ce să facem cu noi. Se spune că în fiecare bărbat este închisă o femeie. Şi tot aşa, că în fiecare femeie este încătuşat un bărbat. Dar dacă noi nu ne atingem pe noi, dacă noi fugim de noi, de ceea ce ne este propriu, cum să ajungem unul la altul, cum să ne dezvelim de noi, de învelişul care ne veghează?"
Frumos spus. Nu cred ca era cu putinta sa definesti mai bine normalitatea. Aceasta "definitie" este cea mai corecta dintre toate, asta si in conditiile in care nu exista superlative doar relative.
Cand suntem normali? Cand ne asumam varsta, conditia de om limitat si incorsetat, greselile. Cand transformam normalitatea intr-o chestiune care tine mai mult de interpretare? Cand incercam sa schimba ceva.. Iar noi ne schimbam in fiecare clipa, si totusi suntem aceeasi,
oceania@ pai, de asta vorbeam, de ''normalitate''. o vreau exact asa cum e. multumesc :)
andrada@ suntem normali cand ne asumam tot. si chiar si asa, gresim :)
Uite, am comentat mai jos postarea ta. Am încercat să văd ce înseamnă ce spui.
Cititorilor tăi de va plăcea!
http://gandirecritica.blogspot.com/2010/01/texte.html
Imagineaza-ti legatura fizica dintre doi oameni ca fiind o bucata de piele ce se despica de pe un corp si este imbracata de celalalt corp. Cei doi ajung sa se reconstruiasca minutios, ascendent, si in felul acesta se descopera individual si reciproc. Ca si cum, de fiecare data cand ai face dragoste ai lasa persoanei de langa tine camasa, tricoul, urmand cheile de la masina, o copie a cheilor de la apartament, un inel, o verigheta, o viata. E atipic sa spunem ca fugim de noi. Acest lucru se intampla in momentul in care cedam in fata cuiva totul si in acelasi timp primim totul persoanei respective. Ne acceptam nu asa cum suntem ci asa cum ne gandim ca am vrea sa fim. Omul e intr-o constructie permanenta. Normalul tau e diferit de normalul celorlalti. Imi permiti sa iti spun ca esti anormal? :D Glumesc.Merci ca ai trecum pe la mine.
Trimiteți un comentariu