Am cules cu gândul o simfonie de lacrimi. Şi tot aşa, m-am lăsat înecat de visele mele. Ploi ce întunecă marea şi dezastrul de a fi singur într-o lume compusă de mine. Nevoia de a fi ascultat în tăcere. În rândurile seduse de mine, de veşnicul om profilactic ce danseză genuin în lumea siguranţei, în holera ce acoperă strident nevoia mea de a fi eu, mă regăsesc subit, inert, fără de vlagă. Acum, păstrez aceste rânduri ca testament solemn ce mă condamnă la silnicie. Ce să fac cu lumea unui om? Să o împachetez în eşarfe pătate de timp? Eu nu am răbdare să mă nasc din nou, aşa că m-am aşezat în ascunsul tău. Recunosc, îmi este greu. Ţi-am găsit însăşi imperfecţiunea de a fi perfectă. Am ajuns să mă tem de noi.
exista teama de "noi", cam des intre oameni. iar persoana care are locul pentru e ne ascunde temerile in ea e perfectiunea alcatuita din imprefectiuni, sau doar eu simt asta alaturi de "el" al meu? :)
maya@ citeste pe blog deşert, acolo expun nebuloasa pricinuita de lupta dintre fiinta perfecta si cea imperfecta. Insa, inainte de art respectiv treb sa citesti: fata care arunca luna intr o ceasca de cafea. acestea doua sunt in cuplu si exprima forma teoretica a aforismului de aici. ms
O alta culoare intre verde si continut, trecuta prin focul unei lupte efemere fara raspuns, ridicata la rang de desert....un aforism al lumii ce poate incapea intr-o ceasca de cafea... Eu cred ca am sa desenez un zambet:)
@hugo: iti dai seama ce cuvant ai folosit? erant! nu mi spune ca materia de pe primul sem te a influentat asa mult:) oricum..probabil ca asa e:)) pace in venezuela ps: ai renuntat la martin? :)))
Ar mai fi ceva de spus? Nu cred.. Mi-am adus aminte totusi de un citat (dar nu tin minte autorul, din nou..) E referitor la singuratate, poate pana la urma e si "teama de noi" pe care o invoci. "Paradoxul lumii moderne e ca ne simtim insingurati, chiar daca nu reusim sa fim niciodata singuri." Poate ne e asa de teama sa nu fim singuri, incat ne ingrozeste perspectiva prin care prin uniune sa formam un "noi" avand in vedere ca atunci cand spunem "noi" spunem "eu si cineva pe care in fiecare moment risc sa-l pierd".
12 comentarii:
exista teama de "noi", cam des intre oameni.
iar persoana care are locul pentru e ne ascunde temerile in ea e perfectiunea alcatuita din imprefectiuni, sau doar eu simt asta alaturi de "el" al meu? :)
maya@ citeste pe blog deşert, acolo expun nebuloasa pricinuita de lupta dintre fiinta perfecta si cea imperfecta. Insa, inainte de art respectiv treb sa citesti: fata care arunca luna intr o ceasca de cafea. acestea doua sunt in cuplu si exprima forma teoretica a aforismului de aici. ms
O alta culoare intre verde si continut, trecuta prin focul unei lupte efemere fara raspuns, ridicata la rang de desert....un aforism al lumii ce poate incapea intr-o ceasca de cafea...
Eu cred ca am sa desenez un zambet:)
@sorana:si eu o sa desenez tot un zambet. multumesc:)
Superb scris.
pure_poison_29 @ multumesc.
Esti cam erant aici stimabile
@hugo: iti dai seama ce cuvant ai folosit? erant! nu mi spune ca materia de pe primul sem te a influentat asa mult:) oricum..probabil ca asa e:)) pace in venezuela
ps: ai renuntat la martin? :)))
N-am renuntat, da il mai las sa se odihneasca. Si nu uita : " Doi crestini si patrioti vor scapa tara de hoti"
nu o sa uit:)))
Ar mai fi ceva de spus? Nu cred.. Mi-am adus aminte totusi de un citat (dar nu tin minte autorul, din nou..) E referitor la singuratate, poate pana la urma e si "teama de noi" pe care o invoci.
"Paradoxul lumii moderne e ca ne simtim insingurati, chiar daca nu reusim sa fim niciodata singuri."
Poate ne e asa de teama sa nu fim singuri, incat ne ingrozeste perspectiva prin care prin uniune sa formam un "noi" avand in vedere ca atunci cand spunem "noi" spunem "eu si cineva pe care in fiecare moment risc sa-l pierd".
Trimiteți un comentariu