Cum să te rupi de cineva dacă totul a fost în jurul lui, dacă chiar totul s-a redus la el? Cum să avem tăria să ne rupem de un seducător, de un om care te-a luat de mână, te-a purtat de colo în acolo, ţi-a arătat că viaţa înseamnă mai mult decât o simplă rătăcire, cum să scăpăm de tot? Când iubeşti o persoană te identifici cu ea, cu năzuinţele ei, cu ceea ce pare ilustru pentru ea. Contopirea înseamnă, într-un final, o aproximare a unei măşti, a unui discurs lasciv, a unui decor ce se lasă vopsit tacit de amândoi. Iubirea este ca o mască fixă, ca un chip strâmt, un chip ce se lasă violat de ideea unei singure voinţe, aceea de a sta nemişcat într-o lume goală, într-un deşert plâns cu himere. Aici, în goana după siguranţă, ne dăm mâna, ne luăm unul pe altul, ne purtăm ca şi cum totul ar fi perfect, căutăm să fie totul cât mai sigur, să ne lipim cu dezordinea noastră. Dar, până la urmă, nu reuşim! Pentru că două persoane nu pot să stea pe acelaşi deal, nu pot să se lege perfect, să se concretizeze într-o singură şi ineluctabilă dorinţă. O mască va fugi până la urmă, se va rupe de sincronicitate, va simţi că fluieră şi altceva în ea, iar atunci…va pleca.
Celălalt? Ce se întâmplă cu el? Mulţi aleg sinuciderea, pentru că viaţa ca proiect contopit nu-şi mai găseşte sensul, culoarea, totul fiind pierdut şi închis. Celălalt este mort, chiar dacă nu este, el trebuie să-şi renegocieze masca, să-şi aducă aminte că totul este devenire, şi nu dispreţ sau obsesie, fanatism şi perfecţiune, va trebui să trăiască fără de voinţă, să se lase violat de multitudinea de măşti ce se revarsă lasciv în el.
21 de comentarii:
Eu cred ca suferinta duce la nazuinte inalte,la descoperirea altor parti din noi,la crearea sublimului..
Anonim@ Sublimul nu cred ca este intretinut de suferinta. Sublimul poate provoca suferinta, el poate atrage catre sine, te poate seduce, dar nu te poate lasa niciodata sa-l atingi....
Frumoase cuvinte, sincere, dar iubirea nu e o masca. Poate unii din noi vad iubirea ca pe o masca, dar aceea nu este cu adevarat iubire, este doar rodul unei simtiri ciudate. Iubirea nu este doar un sentiment, nu reprezinta doar siguranta zilei de maine si nu cunoaste limite.
*Frumos blog. Faci o treaba buna!
Interesant punctat...insa imi vine in minte un alt scenariu. Exista si masti, care dupa ce se rup de sincronicitate si pleca, aleg, de fapt, sinuciderea. Dezvolta o traiectorie imaginara care se invarte in acelasi vechi cadru, iar neputinta de a parasi acel ideal ratat le este fatala.
In scena asta, Celalalt alege sa creeze un personaj opus celui anterior, intrucat acela devine, automat, o umbra a esecului.
Anonim@ Multumesc pentru cuvinte. Insa, prin cuvantul masca inteleg cu totul altceva. Gasesti articolul aici http://offshoregeo.blogspot.com/2009/05/despre-masca-omului_18.html
Liana@ Foarte frumos gandit. Asa e.
Depasim cu greu fazele petrecute mai sus deoarece nu suntem constienti ca nimic nu ne apartine.
Am primit iubirea si ni s-a luat, am primit o inima si am daruit-o pe a noastra in schimb iar dupa aceea ramanem fara amandoua.
Imi vin in minte versurile de la melodia Maybe i maybe you de la Sorpions si intr-un vers zice ca suntem soldati ai dragostei, nascuti sa purtam flacara......
Nimic nu se petrece la intamplare.
In fond ce este iubirea?
Filip@ Daca ti as raspunde la intrebare..probabil as fi Dumnezeu pe pamant:)) Asta ma chinui sa fac si eu aici cu toate art, sa definesc incognoscibilul. Evident, paradoxal, ilogic, dar asta e...daca nu o facem, atunci ne putem lasa furati de minciuna. Am fost mereu un soldat al ''adevarului''.
Eu zic sa traim sentimentele, sa credem in ele si sa nu incercam sa le intelegem. Cum le-am inteles nu mai au farmec.
Cand cunoastem toate raspunsurile cu siguranta se vor schimba intrebarile.
filip@ A intelege un lucru nu insemna a nu trai, ba dimpotriva, daca nu intelegi, poti sa crezi ca ''traiesti'', sa stai in minciuna, la caldurica, sa spui ca iubesti, ca esti fericit, ca totul este minunat...
Ma intreb, daca, prin natura sa dinamica omul poarta o masca (sau mai multe, pentru diferite momente din viata)si admitem ca asa trebuie sa fie, in ce masura pot fi autentice relatiile de cuplu. Este oare celalalt doar o experienta foarte probabil trecatoare, care ma ajuta sa urc sau sa cobor pe scara intelegerii lumii, un individ ce ajuta la reproducere in istorie...
Of....George.....delicat subiect...Am fost in locul celuilalt..Ce am facut? Am invatat ca dincolo de disperarea mea, de singuratatea simtita in acele momente, exista mereu si o parte buna si frumoasa. Ca uneori, omul ce a plecat candva, de fapt, nu a plecat, ci doar detine in momentul de fata alta calitate fata de noi, insa masca aceea fugitiva a existat mereu langa noi :) Poate ca trebuie sa gasim echilibrul in noi insine pentru a ne putea echilibra si cu cei de langa noi. Cred ca trebuie sa invatam ca nimic nu este permanent si ca, de fapt, nimeni nu detine pe nimeni :)
anca@ Prin masca intelegem altceva. vezi articolul despre masca omului. linkul aici http://offshoregeo.blogspot.com/2009/05/despre-masca-omului_18.html
Silvia@ Doar nu ai fi vrut sa nu fie delicat, doar ma stii:)
>:D< Corect, doar te stiu :) Si totusi, imi place subiectul ales :P
interesant subiect. eu sunt de parere ca atunci cand se rupe aceasta legatura ajungem sa ne cunoastem mai bine.
Sună cam pesimist ! Ridică jaluzelele şi lasă să intre soarele:D
Gaby@ Ce sa cunoastem? Prapastia din noi? Suferinta iti da impresia ca ajungi sa vezi ceva in tine, cand in fapt nu faci decat sa vezi durerea in forma ei activa...daor ceea ce te macina in acel moment.
Zinna@ E iarna afara:) vine frig daca trag de ele...
Din scenariul ăsta lipseşte un element. Prima etapă e, sigur, ca la toată lumea, fuziunea. A doua e, iar trăită de mulţi, diferenţierea. În scenariul tău, aici se trage cortina. Mai e totuşi un act. Al treilea, când cuplurile adevărate învaţă că o relaţie se şi lucrează, se cimentează. Când se completează viaţa la nivelul comunicării spirituale şi senzuale cu cea practică, proiectele în comun, partea concretă. Aia când 1 plus 1 fac trei, adică el, ea şi cuplul lor.
Vocea de departe@ Eu nu vad in etape..iubirea. E prea tras de par, sa fim seriosi, contopirea, devenirea..implica logica doar la nivel discursiv, argumentativ. Certitudinea in iubire este ca focul in foc. Nu exista etape, si nici nu am spus pe undeva ca ar fi vorba de asa ceva. Insa, si daca ar fi, cea de-a treia se regaseste in prima.
Trimiteți un comentariu