luni, 21 decembrie 2009

A cădea din timp



      Căderea, pentru Emil Cioran, înseamnă, în fapt, aplecarea omului către istorie. Necesitatea unui impuls sceptic este în fond raportarea la acele aspecte rudimentare ce se găsesc in construcţia noastră ca indivizi. Urmărind un fir nietzschean, Cioran încearcă să atace istoria de tip monumentalist sau chiar tradiţionalist. Aceste tipuri de istorie cultiva omul slab, omul care nu se lasă sedus de importanţa cinismului. Însă, cum spune şi Cioran: ....nu cei puternici, ci cei slabi râvnesc puterea şi ajung la ea, prin efectul combinat al vicleniei şi delirului. Aşa este, omul construieşte, din timiditate, o istorie comodă. O istorie opusă vitalităţii cu care era obişnuit Nietzsche. 
    
      În aceste condiţii, timpul trebuie surprins ca o formă violentă de slăbiciune, sau ca un peron care nu duce nicăieri, dacă ar fi să privim cu ochiul lui Octavian Paler. Dar, mai mult decât atât, naturaleţea căderii se va produce când timpul va fi depăşit, când voinţa, şi aici e vorba de cea de tip nietzschean, va intra în scenă. 


     Timpul constituie, aşa cum apare la Cioran, elementul nostru vital dar şi posibilitatea căderii în nimicul existenţei noastre. Totodată, a cădea înseamnă a te elibera şi a te proiecta deasupra fiinţei tale. De aceea, Cioran face apel la numele Supraomului. În voinţa supraomului se găseşte atât absolutul fiinţei cât şi apelul la durere şi neputinţă, căci supraomul cioranian tinde să se întoarcă către sinele său având un cult lăcrimat. Dar, mai presus de toate, rămâne firescul lucrurilor care se lasă ascuns de istorie şi, implicit, de timp, rămâne gustul amar cultivat de Cioran cu privire la destinul nostru. 







10 comentarii:

La Rose Jaune spunea...

Caderea... fizica, sociala, dar mai ales morala... O resimtim uneori atat de acut... si ne intrebam: acesta e omul? atat poate? sau oare nu si-a aratat pe deplin forta? Uneori, chiar daca nu-l putem dovedi, macar putem sfida insusi timpul...

George Colang spunea...

la rose jaune@ ar fi frumos si chiar ireal sa sfidam timpul, daca nu chiar utopic: )ma tem ca nu o sa reusim vreodata, cel putin asa cum apare la cioran, timpul ca istoricitate. multumesc pentru comentariu

Andrada spunea...

Timpul.. Eu nu cred in timp ca absolut, cred in relativitatea lui. Nu timpul se schimba, noi ne schimbam. Daca reusim sa-l ingenunchem castigam lupta cu el, daca nu reusim decat sa ne supunem lui pierdem. Din pacate toti suntem niste pierzatori. Daca am stii macar sa pierdem. Nu stim! Culpabilizam timpul pentru neputinta noastra. Nu stim sa AVEM timp, de aceea pierdem.

George Colang spunea...

andrada@ ma surprinzi cu fiecare comentariu :) imi place ce spui. vezi ca blogul meu este urmarit de niste persoane rele care fura idei, asa ca ai grija. eu unul incep sa fiu mai ''prost''.

Anonim spunea...

Există un "Supraom cioranian"? Cred, fără certitudine,că pentru Cioran istoria e expresia conştiinţei culturale, evolutive a omului. "A quoi bon avoir quitté Coasta Boacii?" e o întrebare care aruncă în aer şi încercarea supraomului de a face faţă Eternei Reîntoarceri. De fapt însăşi ideea unei "Reîntoarceri" ori cea de Supraom e deja o formă de naivitate pentru Cioran, cred. Cioran e un nihilist care nu se mai străduieşte nici să nege; ironia lipsită de context, ca aforism e ultimul stadiu al nihilismului, cred :)

George Colang spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
D. spunea...

Istoria e ciudata . Nu pot sa ma exprim incredibil de bine , dar pot sa zic ca istoria e inselatoare . Ajungem la un moment dat sa ne pierdem in ea , in incearcarea de a o descoperi in profunzimea ei absoluta.

George Colang spunea...

Augustin G@ Crezi destul de bine.Nu cred ca incearca, la propriu, sa faca fata eternei reintoarceri. Supraomul cioranian, inteles de altfel metaforic, da, are un cult lacrimat, sa zicem ca este mai pesimist si nu se axeaza pe mult dorita vointa de putere. in schimb pentru Nietzsche, vointa de putere genereaza eterna reintoarcere a aceluiasi ca apoi sa apara si produsul in numele supraomului. vointa de putere este ceea care face posibila eterna reintoarcere a aceluiasi dar fara sa o produca la propriu. nihilismul ordoneaza si da unicitate eternei reintoarceri, prin simplul fapt ca si aduce aportul negativ, dar tocmai pentru a sublina o functie pozitiva. prin nihilism, Supraomul isi capata autenticitate. Cioran pastreaza de la Nietzsche doar cinismul cu care este incarcat nihilismul. multumesc ptr comentariu :)

Anonim spunea...

Cei puternici sunt atat de orgoliosi incat nu isi dau seama ca oricat de puternic ai fi, ai nevoie si de ceilalti si depinzi de ei.

Anima spunea...

Timpul...un subiect atat de incitant! Sacru sau profan precum il impartea marele Eliade...timpul pesimismului la Cioran...si la noi probabil pauza dintre doua respiratii.Defapt cred ca simtim cel mai bine draga prietene...Timpul cand ne auzim sunetul propriei respiratii.Sunt atatea de spus despre vrajitorul timp...