M-am hotărât să mă las dus de val. De obicei, când ne pierdem, căutam, aproape simultan, un obiect familiar. Însă, prin familiaritate, nu înţeleg aici un obiect de sine stătător care apare în viaţa noastră de zi cu zi, ci un obiect personal. Şi acum, ce rol are acest artefact? Păi, mai mult, el are rolul de a ne proiecta într-o lume sigură. În lumea sigură ne aflăm noi. Demersul de faţă îşi propune exact acest lucru – să găsim acele mecanisme care ne conferă autenticitatea în lumea sigură. Dar, înainte de toate, ce este lumea sigură? Lumea aceasta reprezintă contextul care ne lasă cel mai puţin să ne hărţuim. Este lumea de la metrou, din parc, din discotecă, şi chiar concursul de împrejurări prin care te laşi voit manipulat – de tine, de prieteni etc. Fiecare are o lume sigură şi, deşi nu este autentică, ea este îmbrăţişată genuin. Înainte, când am început să analizez toate aceste aspecte, chiar la început, spuneam că mă las dus de val. Ei...a face acest lucru în lumea sigură înseamnă tocmai a fugi de ea. Însă, eu nu vorbesc aici despre o fugă fizică, eu nu am în vedere nici o raportare la un alt sistem de valori. Pur şi simplu, am în vedere autenticitatea. Dar, despre autenticitate, putem constata că ea nu provine din lumea sigură. Cine crede că, prin fugă de ea, de toate acele aspecte care o întregesc, cu bune şi rele, ajunge în lumea haotică a autenticităţii, se înşală. Eu nu pot să-mi schimb personajele din jurul meu şi să am pretenţia că sunt autentic! Orice s-ar întâmpla, acest lucru îl voi face mereu, şi asta nu înseamnă că sunt autentic. Mă învârt în aceeaşi paradigmă. De fapt, asta fac mereu, iar singura posibilitate notabilă constă în conştientizarea posibilităţilor de afirmare. Acest concurs derivă din lupta cu noi înşine, şi el nu presupune o enumerare de posibilităţi concrete pe care le am în viaţa cotidiană, ci înseamnă că tot acest demers este înţeles. Atunci când mă arunc în însămi faţa mea, atunci când toţi dansează sub chipul diferitelor măşti în jurul meu şi atunci când sunt singur alături de ei, chiar atunci, în toată babilonia respectivă, mă dezvelesc latent de orice șoapte ascunse. Cu toate acestea, autenticitatea nu este pură în acest punct ideal. Şi atunci….există?
11 comentarii:
"Sunt doar masti
Care n-au cum sa traiasca
Dar traiesc
Mai mult ca noi"
@ ilana: vad ca este un citat? :)
autenticitatea este in ceea ce simti.
@ miss cinnamon: ma gandesc, de multe ori nu suntem siguri pe ceea ce simtim, ceea ce este de altfel normal. si atunci, cum pot sa fiu autentic in ''simtire'', mai ales ca exista posibilitatea sa ma insel?
ma gandisem si eu la asta.dar eu ma gandeam la ce simti intr-o clipa.ca sa devii nesigur ai nevoie de mai multe clipe.dar in clipa aia, in clipa 0 sa zicem, simti o chestie.si aia e.acum ca urmeaza clipa 1, 2, 3 si se schimba lucrurile,asta e.dar ce simti intr-o clipa, din punctul meu de vedere, e autentic.
@miss cinnamon: te apropii de rasp:) eu numesc clipa respectiva ca fiind un ''gol''..este si un articol pe tema respectiva numit ''golul implinit''..dar ...clipa asa cum o vezi u este specifica angoasei. aici era de fapt dilema, eu nu am surprins acest aspect in articol, tocmai pentru ca vroiam sa vad daca ajunge cineva la el. cu toate acestea, ceva ma indeamna sa spun ca ''clipa'' sau ''angoasa'' nu reprezinta acel punct autentic din viata noastra, cred ca este mai mult de atat. ramane de vazut:)
tu ai pornit de la ideea de autenticitate:P despre clipa se poate vorbi la fel de mult si bine ca despre "taierea" unui electron in 2.tocmai pentru ca este asa personala.
probabil ai citit "Cel mai iubit dintre pamententi":
<<"(...)chiar din clipa in care te-am cunoscut!" "Da, si mai tii minte clipa aceea?" "Cum sa nu, asta nu se uita!" "Oare clipele coincid?">>
normal ca am pornit de la autenticitate:) dar pe linia acesta, vroiam sa gasesc exact punctul in care putem sa vb despre autenticitate:)
si totusi nu ai raspuns la intrebarea citata
clipele nu coincid, sau cel putin in perspectiva mea, de fapt coincid numai in masura in care eu ca individ sunt strapuns de ''clipa''. ai impresia ca ele coincid tocmai pentru vorbim de ceva ascuns, care presupune o serie de masti diferit. spuneam in articolul mai vechi ca ''golul'' reprezinta acel punct in care ne lasam hartuiti de indivizii care au trecut prin vietile noastre, de toate clipele ascunse, etc...tocmai de aceea..raman la concluzia ca autenticitatea nu deriva de aici, pentru ca, si clipa, in acesta inchipuire, nu este nimic altceva decat o proiectie a instinctului asupra cotidianului, si deci tot ceea ce ne inconjoara natural in viata sigura.
Man tot eu, nu m-am putut abtine… No offence dar trebuie sa-ti spun ca in viziunea mea nu faci altceva decat sa te misti intre esteticieni si pseudo-pesimisti, oarecum Cioran style, tie lipsindu-ti pesimismul de tip Schopenhauer-ian, “ca-l considera considera maestru pe Schopenhauer in materie de pessimism…” P.T.
Dar ma rog sa revenim. Tu doresti un raspuns legat de "autenticitatea..." in raport cu "lumea sigura". Iar eu am incercat sa raspund, nu tie ci la intrebarea pusa. Nu am sa fac acum demonstratia completa, dar conchid astfel: conform asertiunii neo-pozitiviste care spunea asa “Most of the propositions and questions to be found in philosophical works are not false but nonsensical. Consequently we cannot give any answer to questions of this kind, but can only point out that they are nonsensical. Most of the propositions and questions of philosophers arise from our failure to understand the logic of our language. (They belong to the same class as the question whether the good is more or less identical than the beautiful.) And it is not surprising that the deepest problems are in fact not problems at all.” (am preferat varianta originala a textului, pentru a nu altera mesajul printr-o eventuala traducere inexacta), nu pot sa ca spun decat ca este imposibil ce propui.
Acum trebuie sa nu fiu eu in ilegimitate, fiindca venind o afirmatie fata de textul tau trebuie sa dau si o explicatie si anume la enuntul: "ce intrebi tu nu are sens!" Iata: NU ai definit “lumea sigura” si nu ai definit “autenticitatea” si nu ma rafer la conceptul in sine ci la acea autenticitatea a ta. Ideea e in felul urmator ca noi sa putem da un raspuns la: “demersul de faţă îşi propune exact acest lucru - să găsim acele mecanisme care ne conferă autenticitatea în lumea sigură” care se traduce corect printr-o intrebare de felul: „care sunt mecanismele care ne confera autenticitatea?” atentie, articuland si ne ramanand la „autenticitate” faci trecerea catre o anume autenticitate care nu are nimic de a face cu conceptul in sine la care avem cu totii definita, de aici necesara in mod imperativ definirea si ma tem ca nu o sa-ti place asta, exhaustiva a sensului gandit de tine. Si astfel tu va trebui ca sa-mi pui „autenticitatea ta” in toate contextele posibile si logice in care poate aparea in lumea sigura ( din nou imperfect definit ). In continuare trimitere la neo-pozitivism, stii la ce ma refer. De altfel se impune definirea, de asemenea exhaustiva a conceptului de „lume sigura”, ca sa stim la ce ne raportam. Cum aceste lucruri, (trag concluzia ce-i drept a priori dar o fac in eventualitatea unui raspuns la cerintele impuse) sunt imposibile, tragem concluzia ca intrebarea ta nu este falsa ci doar ilogica si deci nu putem raspunde. Repet iti pot da argumentarea completa, dar nu stiu cat te coafeaza ideea? Si da stiu ca ar aduce a comportament de forum dar no avem mail :) sau mai bine zis ai mail...
Dragut! Nu trebuie neaparat sa-l publici! :) Salutari!
Trimiteți un comentariu