Omul

 Te trezești din vis și hotărăști să faci ceva cu tine. Ești fericit și-ți place să plângi. Suferința ta nu este măsurabilă, căci ea este cea mai mare. Intuiția nu te înșală, iar realitatea niciodată nu este aparentă. Îți place să te cerți când pierzi, și ești radios la întâmplare. Cauți locuri utopice, iar atunci când crezi că ai ajuns la ele, îți dai seama cât ești de departe. Vrei să iubești și să fi iubit, iar atunci când plângi, râzi. Vrei să te regăsești în locuri, în persoane, dar mai ales în tine. Te întrebi și ai aspirații! Vrei să te prinzi și să-ți spui - ăsta sunt! Te lovești des de nimic, este chiar și pe stradă. Vrei să auzi și să fii auzit atunci când vorbești. Nu te mai uiți în spate, trecutul este înnorat, dar fața...este luminoasă. Ai suferit și ai acceptat că face parte din tine, poate din această cauză nu te mai uiți înapoi. Ai zâmbit și a fost plăcut, dar ai zâmbit și trist. Mâinile au arătat, mintea a interpretat, sufletul a cântat și toate au conlucrat. Și lipsesc multe, căci multe sunt nespuse și ascunse! Ai cântat tristețea și ai jelit fericirea. Ți s-au pus piedici și ai scăpat, căci limita arăta insurmontabil. Off...și ce te-ai mai lovit, căci de toate și nimic nu scapi. Libertatea ta a fost pierdută și câștigată și iar recâștigată, până ți-ai dat seama că nu poate fi câștigată. Ai învățat și ai greșit, iar atunci când ai urcat, te-ai îndepărtat de tine. El a fost al tău și Ea a ta...iar voi ați fost raza ce tinde sublim spre fericire și nemurire, căci împreună ați iubit. Eu te-am căutat, dar nu te-am găsit și poate ar fi trebuit să mă liniștesc, căci tu ai fost mereu lângă mine, chiar dacă nu te-am văzut, te-am simțit!