Ne trezim în fiecare dimineaţă şi ne uităm în oglindă. Acolo, în locul cel mai anost, în oceanul plin cu iluzii, găsim scânteia care ne va ţine de mână, ne va da puterea şi sărutul lumii în care trăim. De fapt, orice început de zi este ca un început de viaţă, ca un subtil dans ce ne înfăşoară cu o iluzie. Orice nouă zi este un avantajos teren ferm, un loc măcinat de iluzia că ieri a fost mai prost, că azi va fi mai bine, că orice am privi în urmă va fi cu mult mai urât decât începutul răzleţ şi inconştient al prezentului nostru. Spun „va fi“ pentru că prezentul strânge trecutul şi viitorul, însuşi el fiind cel care ne scapă. Prezentul este un joc inutil între o clipă trecută şi una ce urmează a fi. Un frumos statut, ţărm, un piedestal ce ne obligă să trăim în picioarele noastre. Paradoxal, trăim prezentul, dar niciodată nu-l simţim cu adevărat, niciodată nu-l prindem de coarne, nu intrăm în deşertul lui alunecos.
Suntem obişnuiţi să privim trecutul cu durere, poate cu dispreţ, să negăm alegerile făcute, să nu ne mai uităm în spate. Inclusiv atunci când ne fulgeră un gând frumos din trecut, ţinem imediat să-l iradiem, aproape instantaneu găsim o săgeată să-l facem praf, să ne spunem că acum putem să reglăm totuşi totul, că, orice ar fi, prezentul trebuie petrecut, dansat, luat în braţe. Ceea ce de fapt facem nu este nimic altceva decât a face loc în peisaj speranţei. Altfel, ea nu ar fi posibilă. Dacă nu ne-am uita critic în spate, nu am putea să privim înainte, nu ne-am agăţa de ceva cu atâta foc. Minciunile, astfel, se construiesc şi se clădesc cu vervă şi spirit de regularizare contabilă. Nu ne mai necăjim, ne lăsăm prădaţi de ceea ce va fi, iar ceea ce va fi…va fi, culmea, la fel de prost ca ceea ce a fost. Evident, pe moment, nu simţim, suntem prea ocupaţi cu faptul de a fi vânaţi şi seduşi de speranţă. Când a apărut acel dicton futil cu „speranţa zilei de mâine“ exact atunci s-a spus, s-a desfătat rolul cauzal al inerţiei. Simţim că plutim, şi totuşi călcăm în picioare apa, mergem pe ea, suntem deasupra marşului şi goanei, căutăm şi sperăm, simţim şi, uite aşa, trăim.
9 comentarii:
Recunosc cu umila franchete ca nu ti-am mai citit de foarte multa vreme postarile. Intre timp am observat ca acestea nu si-au pierdut din acel farmec cuminte, deopotriva indraznet si dezarmant.
Si eu imi pun aceeasi intrebare (retorica) aproape zilnic: "Pentru ce luptam?" Traiesc precum personajul/ele descris/e in articolul de mai sus...Cat despre speranta, nu pot spune decat ca este "the worst of evils, for it prolongs the torments of man".
"Simţim că plutim, şi totuşi călcăm în picioare apa, mergem pe ea, suntem deasupra marşului şi goanei, căutăm şi sperăm, simţim şi, uite aşa, trăim."
Deci dictonul ala nu e chiar asa de futil !
Luptăm - doar e preferabil recunoașterii înfrîngerii. Cît timp lupți, te poți gîndi că ai șansă de a obține victoria. Cine s-ar declara de bunăvoie înfrînt?
E multă vreme de când tot vreau să-ţi scriu ceva off-topic, dar mereu m-au furat subiectele articolelor tale. Nu poţi să faci nimic blogului să se încarce mai uşor? Din cele vreo 60 de bloguri pe care le citesc frecvent, al tău se încarcă cel mai greu.
eu lupt pentru clipa de acum , momentul de acum , secunda cand pot sa iti daruiesc tie sau altcuiva o parte din gandurile mele, e mare lucru sa se gandeasca cineva la tine si sa iti doreasca bine... secunda in care citesti aceste randuri si respiri expiri e un Dar , traieste-o la maxim si multumeste ca esti in viata,altii si-o doresc si nu o mai au! Zambeste! :)
nu stiu ce sa spun decat ca m a atins intr o oarecare masura ( una extrem de MARE) adevarul vorbelor tale. Scrii foarte frumos.:)
O zi frumoasa, chiar daca ploua!
de foarte multe ori am senzatia ca nu luptam, ci doar ne traim prezentul in virtutea inertiei, a faptului ca suntem prinsi intr-un joc vicios,din care doar pe alocuri o suferinta teribila sau o drama a celui de langa noi, ne facem mai umani, dar nu pentru multa vreme. speranta este doar camuflarea neputintei si cum zici si tu, in multe situatii, o compensare a unui trecut mai mult sau mai putin ratat...seara frumoasa si tine-o tot asa cu scrisul ca este super ceea ce faci.
Leonesse: Momentul apariţiei comentariului tău, a fost şi momentul când aveam nevoie să aud aşa ceva. Mulţumesc! M-a ajutat mai mult decât crezi.
Zîna: poate este de la browser, foloseşte crome sau mozilla, cu internet explorer are erori.
Trimiteți un comentariu