Astăzi mi-am dat seama că sunt un ciudat, că nu mă pot integra în mizeria asta comună. Nu e vorba de aer de superioritate, nu ştiu cum ar rezista altul în locul meu, să nu mai trăiască muzica în comună, în prostime, să nu mai simtă nimic, să fie golit şi de ultima pată de semnificaţie, de viţă nobilă, de tremur şi de barbarism pur. Am încercat să descui uşa mea, cum am tot încercat, dar degeaba, parcă sunt ultimul om de pe pământ, ultimul meu duşman, evident, cel mai de temut, de fugit de el. Să fug de mine sau să mă îmbrăţişez ca pe un câine? Nici eu nu ştiu, poate că mi-a lipsit scrisul, am crezut că un proiect impersonal mă poate scăpa, că aceste rânduri au fost scrise pentru voi, pentru alţii, dar niciodată pentru mine, deşi în tot timpul acesta, în toată goana asta, de am vrut sau nu, m-am căutat pe mine! Nu asta facem mereu? Chiar şi atunci când minţim cu sânge rece, nu căutăm să definim indescifrabilul din noi, ascunsul,veninul, goana asta nebună de a ne spune că suntem aşa mici, fraţi cu destinul neputinţei, că suntem aşa de închişi?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Este foarte frumos să spui cu mâna pe inimă că iubeşti. Este şi mai interesant să trăieşti în lumea iubirii. Dar oare câ...
-
Toată lumea este cu fericirea pe buze, de parcă am merge la piaţă şi acolo am lua o bucată de fericire pe pâine. Totul se raportează ...
-
--> Începutul este întotdeauna cel mai greu. Adesea, ne l ă s ă m cuprin ş i de nevoia elementar ă de a cuprinde totul cu vo...
8 comentarii:
Parcă ai scris despre mine...
Normal ca te-ai cautat pe tine.....asta facem....unii dintre noi constientizeaza drumul asta.....altii nu(astia sunt mai fericiti :)) )...in fine.....m-am bucurat sa citesc ce scrii.....tu inca mai ai timp pentru tine,inca esti liber....inca ai aripi...
Neeeaaah! nu esti ciudat! ... inca nu mai cunoscut pe mine ,atunci nu ai mai spune ca esti ciudat! :)))))))))))
fi serios ,fiecare e ciudat in felul lui ! asa ca zambeste :) , fara stres ! have fun ! enjoy life! :) sarbatori fericite! ;)
Asta facem mereu..ne cautam pe noi.. Si ce e mai interesant..cand descoperim ca suntem niste ciudati :) Poti sa te simti ciudat..sau frumos pentru ca esti diferit..e doar o interpretare..
Si despre mine.
te lupti tu cu tine! nu te impotrivi, ai pierdut deja !
Astazi ti-ai dat seama ca esti un ciudat,mîine vei descoperi ca treaba sta altfel,poimîine te vei întreba din nou daca totusi alaltaieri nu ai avut cumva dreptate,raspoimîine vei descoperi ca înca esti în cautare,iar ziua urmatoare vei descoperi ca asta esti tu...apoi te pierzi din nou,te regasesti...si tot asa...
Cum spune si pissy,unii dintre noi constienteaza drumul asta,iar cei mai fericiti nu o fac... :D
Sarbatori fericite!
uneori trebuie sa te gandesti daca nu cumva esti un om nebun intr-o lume de oameni normali(putin probabil).........sau un om normal intr-o lume de nebuni(foarte probabil)
Trimiteți un comentariu