În subtilul de jos apar pași ce se pierd în neajuns. Am încercat să văd în mine! Nu am reușit. Aș putea să deschid la culoare drumul întunecos al celui ce trebuie deschis. Însă, propriul drum rămâne încâlcit. Nu mai am chef de nimeni și de nimic. Am obosit să mă pierd în zgomot. Nu mai găsesc nimic important. Sunt sătul! Zgomot...nimic! Ascuns sau aievea? Otravă pentru cel ce zâmbește. Otravă pentru cel ce plânge. Otravă pentru nimic! Căutare ascunsă-n otravă. Îmi plăcea să simt liniștea. Pentru ce? Pentru poluare! Pentru zgomot și durere. Pastile pierdute în clipe și ore găsite în clipe. Am ascuns ascunsul, dar acum mă privește. Se întoarce către mine. Și cât pot strânge? Și cât poți strânge în tine? Ești așa mic! Sunt așa mic!
miercuri, 20 februarie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Ne tot frământă întrebările care ascund ceva în ele, tot încercăm să răscolim sinistrul perfid al fiecărui gând în speranţa că ...
-
Astăzi am citit cel mai frumos comentariu la un articol într-un ziar online. Recunosc, mi-au dat lacrimile de râs, dar omul merită ...
-
În urmă cu ceva timp am intrat pe un blog, iar acolo, am dat peste un articol - în care erau expuse cuvintele cheie după care intrau...
3 comentarii:
Nici eu
bravo; primul pas pe care trebuie sa il faci pt a deveni mare e sa realizezi cat de mic esti
dude:))) ti am zis pe mes! :) nu e chiar asa...si ai dreptate cu ''apropiatul de adevar''
Trimiteți un comentariu