Am să renunț la durere, am să o ascund în spatele fericirii, iar atunci când o să o caut, o să fie ușor impregnată de fericire. Luminile ne arată că viața are culoare și că ea este trăită tocmai pentru că poate să fie trăită. Ce alt lucru poate să ne spună că suntem goi? Ce alt lucru însuflețește prin muzică și cuvinte aruncate în dezordine? Of...dorința mea! Acum când văd ce puțini am rămas, acum când răul este abscons, ce sens are să nu sper? Nu-i înțeleg pe iubitorii de viață lingvistică, căci pe cei ce nu pot să doarmă seara îmi place să-i numesc iubitori de o viață lingvistică...of, ce luptă pentru nimic! În plus și în minus știu că nu o să spun ceva în plus sau în minus, mai mult sau mai puțin decât acel început filosofic care se arată cu un plus de minus.
2 comentarii:
...se duc in alt cer...nu?
dupa atata timp de cand nu am mai schimbat o vorba si de cand nu am mai filosofat despre nemurirea sufletului ,reusesti sa ma impresionezi f placut si ma bucur nespus ca dupa o lunga pauza tot mai putem vorbi si ne putem intelege ca altadata sau mai bine.
Si ca sa terminam cu atata poezie...de la mine pentru tine: fara numar...
''Am să renunț la durere, am să o ascund în spatele fericirii, iar atunci când o să o caut, o să fie ușor impregnată de fericire.''
ca o lacrimă fugindă pe obraz, ocolind un zîmbet fugar - e tot o lacrimă...una pe drumul spre uscare? sau cu atît mai dispusă spre zăbovire, împiedicîndu-se-n zîmbet, împotmolită într-un obraz ghemuit, nevoită să facă ocolul chipului spre a se pierde în gol?
Trimiteți un comentariu