Asist,
fără să vreau, la o discuţie legată de oameni şi ajutorul pe care s-ar
presupune că ar trebui să ni-l acorde. Astfel, individul supărat de dincolo
ţine să ne spună tuturor că oamenii sunt răi, iar în străinătate este mult mai
bine. De ce o mai fi aici? În fine, probleme, probleme. Toţi avem probleme. Nu
cred să existe cineva pe lume care să nu aibă probleme. Totuşi, sunt momente,
clipe când nu mai contează nici problemele. Iar de obicei îţi dai seama exact
atunci când te afli prins într-o mare de oameni. Eram acum câteva zile într-un
Mall. Lume multă, grăbită chiar şi la localuri. Toţi fugeau, dacă stau să mă
gândesc, de ei. Angoasa nu vine niciodată la program, ea nu este pusă pe
hârtie, vine peste tine, nu este lungă, nici nu ar avea cum să fie, ci scurtă. Însă,
în clipa aceea, eternitatea se dilată în tine. Nu mai contează nimic. Nu mai
contează persoanele de lângă tine. Nu mai contează că toţi sunt preocupaţi
să-şi cumpere haine. Nu mai contează că ai cheltuit enorm pe nu ştiu ce
lucruri. Nu mai contează persoanele care te bârfesc. Nu mai contează mediul,
locul, nimic. În clipa în care te-ai lăsat sedus de angoasă ai trecut într-un
alt plan, într-un joc necunoscut, dar familiar. Este straniu, este (de)
dincolo, dar te duce cumva la tine, la neputinţa ta, la faptul că eşti slab. Nu
cred că numai anumiţi indivizi pot fi angoasaţi. Consider că toţi fugim de
angoasă într-un fel sau altul. Cu metode specifice – unii dansează non-stop,
alţii se îmbată… şi tot aşa. În plus, nici nu am putea să fim luaţi de gulerul
propriei conştiinţe în fiecare zi. Ar fi mult prea mult pentru noi, nişte biete
animale.
joi, 12 iulie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Este foarte frumos să spui cu mâna pe inimă că iubeşti. Este şi mai interesant să trăieşti în lumea iubirii. Dar oare câ...
-
Toată lumea este cu fericirea pe buze, de parcă am merge la piaţă şi acolo am lua o bucată de fericire pe pâine. Totul se raportează ...
-
--> Începutul este întotdeauna cel mai greu. Adesea, ne l ă s ă m cuprin ş i de nevoia elementar ă de a cuprinde totul cu vo...
2 comentarii:
Mi-a placut postarea! Astept una cu atacurile de panica in mall :)))
La mall nu mai conteaza nicio problema... nicio lipsa, nimic negativ...
Trimiteți un comentariu