Tăiem totul în două! Câştigăm şi suntem învinşi. Suntem răi, dar buni! Tot ceea ce facem se învăluie sub miasma maniheismului. Aşa tratăm totul. Nimic nu ne scapă! Nu avem nicio problemă atâta timp cât ne liniştim cu sărutul sublim al tăierii de cuţit. Ce să mai! Suntem sclavii gândirii de buzunar!
Adevărul nu a fost niciodată demn de pieptul nostru, de ceea ce ne ţine în picioare. Mai mereu am încercat să-l împăturim sub preţul raţiunii, să ne indicăm astfel valoarea, să o bifăm cu biciul, să nu ne scape de sub degetul mic. La fel, minciuna a venit la pachet cu răul, cu ilustrul mercantilism ce ne pândeşte la fiecare pas. Nu am vrut-o nici pe ea, ne-am spus că este mai plăcut să ne prevenim de orice eşec. Însă, fentând minciuna, am dat de adevăr, ne-am întors la locul de la care am plecat, am ajuns în spaţiul genuin al vârtejului de care ne-am lăsat ocupaţi. Să fie adevărul o femeie frumoasă? Să ne alinte cu tot farmecul său? Ori, poate, minciuna este cu mult peste simţul nostru de a distinge, de a „deghiza” adevărul de ţepi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu