marți, 12 august 2008

Enigma - Voyageur


Convențional
   
   În harababura făcută de toți era loc și pentru noi doi. Am știu că printre lacrimi clipite ai avut timp să te gândești la mine. Poate că puritatea nu era la ea acasă, dar am simțit că vrei să te privesc altfel. Eliade avea un mod interesant de a descrie această situație „Pe o femeie care-și subliniează contururile obscene nu o poți privi altfel decât obscen“ , nu am simțit asta. Nu te cunosc și nici nu o să te cunosc vreodată, dar pot să-ți multumesc pentru că ai fost acolo la timpul potrivit, un timp ce avea să-mi indice că încă mai pot să sper. Ce urât! Nici nu credeam că există speranță. Am descoperit o lume care mie îmi apărea ascunsă. Realitatea mea era doar o iluzie clădită pe paie. Te-aș fi furat de acolo. Poate că ai avut o copilarie fricoasă ce avea să se încarce încet în tine. Poate că te-ai speriat de tine, ai crezut că ești un monstru, și ți-ai spus cu intrinstare: asta e. Așa te văd eu acum, pierdută și ruptă de lume. O lume ce avea să-ți ofere șansa unei vieți amare. Ești ruptă de lume pentru că locul tău nu este aici, el ține de lumea ideilor. O lume încărcată, în acest fel, de un alt personaj, tu. Cred că prin iubire poți aduce puritatea înapoi. Anamnesis pierdut, dar recâștigat! O persoană nu piere doar pentru că viața sa este un păcat. Pentru mine tu ești pură. Pentru mine conturul sublim al gâtului tău nu este obscen, ci poartă încărcătura aspra a timpului. În fond, cine este noumenal?


___________________________     Antiteză_______________________________
Simbolul

    O mostră din ea plânge în mine. O lacrimă mă îndeamnă la răbdare. Fantoma trecutului clipește în patul meu. Nu demult, patul tău. Trăiesc și cinstesc amar simbolul ce mă dezamorțește din cotidian. Suferința mea are paloarea cearșafului pierdut în freamăt. Noaptea, dușmanul luminii, mă omoară cu ceea ce are mai scump, singurătatea. Contururile noastre subliniează durerea. Te regăsesc în foi, iubirea noastră este imuabilă. Zilele ce se scurg cinstesc iubirea într-o idee. O idee care, acum, a rămas doar a mea. O s-o îmbrățisez cu lacrimi. O să adun ploile în jurul ei. O idee ineluctabilă. O să dorm cu ea. O să cânt cu ea. Așa o să te am aproape. O să-mi permit să mă mint, doar acum.

15 comentarii:

Anonim spunea...

mi-a placut geo .
acum nu imi amintesc prea bine doar vag - insa se spune ca enigma este creatia unui roman - neamt care traieste pe undeva prin insulele baleare . sa fie mallorca sau ibiza ?! se pare ca multi ani nu a fost cunoscut acest lucru cu toate ca are un succes constant de vreo 15 ani . o fi bine ?

George Colang spunea...

:) Vezi? din acest motiv imi place mie de tn! Esti aproape, f. aproape de raspuns. Romanul este Michael Cretu, traieste in Ibiza. M am gandit ca multi pleaca in concediu acum, asa ca piesa reprezinta un ton. Sa nu mai zic ca, acest roman, a revolutionat intreaga industrie muzicala. Consider ca fara el, astazi, muzica electronica, alternativa, chill, indie,etc, nu ar fi existat. probabil ca ti ai dat seama, dar enigma este o sursa substantiala de inspiratie:) Din cate stiu, enigma era o masina de criptare, utilizata de germani in timpul celui de al doilea razboi mondial. Povestea este f. interesanta. Cred ca acest proiect muzical ascunde ceva, lasand la o parte logica matematica, si masinile de decodificare folosite de englezi:)

Anonim spunea...

ah...uite ! acum sunt un pic cocheta si ma rosesc .
multumesc geo :))

mi-am amintit de michael cretu . stiam ca sunt doi romani foarte talentati si bine cotati in scena muzicala internationala . unul fiind cel sus mentionat - al doile parca este peter cetera - desigur opusul acestui gen de muzica despre care discutam .

in final, priveste :
iti ofer sa probezi ceva foarte grozav . am gustat putina enigma . et voila :) ce am descoperit !? sper sa iti placa . eu am fost incantata.

enigma - gravity of love - via you tube !

enjoy !

Daniela spunea...

offshore,

Ca tot suntem in sfera ..artei, cum ai considera sa materializezi aceasta melodie in ceva vizibil/ palpabil?
Simpla curiozitate. :)

George Colang spunea...

Emma: multumesc pentru propunere:)Stiam melodia, cum probabil stiu toata discografia, pe care o detin:)Apropo, mai colectionez muzica:)

Anonim spunea...

uite ...distinctia intre "codul psihic" si "codul om" ne reliefeaza experienta nostra vis-a-vis de "obiecte" ( stiu, suna impersonal, rece , calculat ) dar in lumea ascunsa daca ne orientam dupa regulile semanticii - nu se pot dezvalui lucrurile asa cum sunt ele in realitate . presupun de altfel ca este necesar a diferentia intre "lucru de sine " si "lucrul pentru noi" . fac referire la procesele percepute si actiunile umane care sunt un ansamblu de stari , reactii, senzatii, sunete , exprimarea articulata .

p.s. poate am pus cate un - i - in plus . daca esti dispus sa corectezi si pe urma sa stergi ps-ul, e bine !

George Colang spunea...

emma:sorry ..nu pot schimba postul tau. Asa, ptr o clipa credeam ca ai zis ,,lucrul in sine'', defect profesional:) Asa este, ai dreptate, de aceea, eu unul cred ca adevarul ni se releva antinomic. Insa, tema acestui post poate fi interpretata dintr-o perspectiva fenomenologica. Ca dovada, titlul initial la ''Conventional'' era "Elogiul unei prostituate''. ''Conventional'' vine in antiteza cu ''Simbol''( iubirea adevarata). Din structura incalcita a celor doua tema ar trebui sa ramana, ai ghicit, un concept antiomic, care si propune sa scoata la lumina dezordinea sufleteasca. Limbajul mascheaza, iar ceea ce exprim aici, nu poate fi conceput, pur si simplu, folosind regulile logicii conventionale.

George Colang spunea...

Daniela: Singurul lucru ''palpabil'' era sa compun muzica. Si am facut asta!:)

Anonim spunea...

hmmm...geo ! aspectele dimensionale si procesul de ambianta in "propria actiune" - cred eu ca dispune de niste parametri ai diversificarii manifestarilor umane . asadar , in virtutea amplificarilor nevoilor functionale de comunicare - se poate constientiza semnificatia care sta de facto sub influenta proceselor preverbale ( hihihi... sigur , semantice ) - si atunci , imaginea-simbol - nu este altceva decat un mijloc prin care se ajuta in cautarea unui raspuns la acel "buclucas" cod figurativ care paradox ofera posibilitatea de a percepe obiectul ca simbol generat de codul figurativ respectiv verbal - care trebuie sa recunoastem ca este mai lesne traductibil prin ritualuri adica semnificatii verbale . asadar referinta fac aici la mecanismele diverse ... aha... voila :) de a recepta si practica o variatie - care pe de-o parte este non-verbala - si da - constructia semantica verbala - pentru ca insusi omul este capabil de a recepta aceste "procese simbolizate" .

George Colang spunea...

:)Omul este capabil sa receptioneze o multitudine de semnificatii, inclusiv tacerea, care poate fi interpretata antropologic, fenomenologic, psihologic,etc. dar facand acest lucru, incercand sa treaca peste ''limite'' cum ar spune discipolul lu' Noica:), omul se situeaza intr-o alta paradigma. Este o prapastie covarsitoare intre procesul de receptare si intelegere. Postuland ideea ca pot trece la nivelul subconsitientului, ajuns aici, ma lovesc de o noua enigma: Cum pot constientiza inconstientul? oare acesta situatie nu ma obliga, oarecum, sa ma limitez?:) In ceea ce priveste simbolul, pot spune ca nu poate exista fara om. Strict o relatie de genul ''om si simbol'' imbraca cu o fata zambitoare structura cuvantului ''simbol":) Invers, nu este valabil, caci omul poate fi conceput si fara simbol. off..si mai sunt multe de zis:))Trebuie sa mi fac bagajele:) Urmez cursul deschis de Oceania:)

Dinny spunea...

Foarte frumoase textele, tu le-ai scris?
Concediu placut daca pleci, eu tocmai m-am intors. :)

George Colang spunea...

dinny: ms ms:) cine crezi ca scris textele? hm?:)))

Anonim spunea...

asadar , ai sosit din - holidei :))
raman in "expectativa" si desigur foarte curioasa fata de urmatorul articol pe care il vei posta cat de curand ( este de dorit - se pricepe ).

deci, revenirea intru exercitiul ganditural-abisal - se asteapta cu ...naja ... "frenezie" !!!

pa! emma .

George Colang spunea...

nu pot spune ca am revenit, plec peste cateva zile:) fac un schimb transcendental intre mare si munte:))

Anonim spunea...

geo dear , iti doresc muuuulta placere intru transcendenta-mioritica -montana ...si hey ! sa vi(i) fara hematoame significante . ne-am inteles ? :))
hmmm, adica , fac referire la acelea - care te-ar frana in procesul philosophic - analyst, hihihi :)) !

paaaaaaa :))