Îmi permiteam, nu demult, să-i judec pe cei slabi. Însă cine deţine puterea? Cum puteam eu să-i justific în faţa tribunalului morţii? Puritatea omului rămâne adânc înrădăcinată în el. Ea este primită de la sfinţi. Astfel, ceea ce ne menţine suflul, ceea ce ne conduce antagonic spre iubire este puritatea văzută şi percepută ca desfrâu. „Actul sexual îşi depăşeşte, la orice fiinţă, semnificaţia biologică. El este un triumf asupra animalităţii. Căci sexualitatea e singura poartă spre cer din toată biologia.“ Aşa concepe Cioran extazul fiinţelor. Mediocritatea specifică omului ne obligă să ieşim din noi. Dar cum o facem? Cum poate mediocritatea să pâlpâie? Strict biologic! Animalitatea specifică omului intră în contact cu fiinţa pură. Această înfiinţare beneficiind de statutul sfânt, dar, în acelaşi timp, forţată de corporalitate, capătă un contur ce se relevă antinomic în om. De aici, dezamăgirile şi tot ceea ce ne menţine în concurs cu noi înşine. Adică, polemica derivată din sexualitate şi sfinţenie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Ne tot frământă întrebările care ascund ceva în ele, tot încercăm să răscolim sinistrul perfid al fiecărui gând în speranţa că ... -
Astăzi am citit cel mai frumos comentariu la un articol într-un ziar online. Recunosc, mi-au dat lacrimile de râs, dar omul merită ...
-
Nu cred că există ceva mai interesant pe pământ care să nu fie trădat de jocul dintre alb şi negru. Nu există o dualitate mai m...
8 comentarii:
Ei da, omul experiaza repetitiv orgasmul (cu o vehementa adesea disperata) manat de o profunda nostalgie a extazului.
Pai da, daca sexualitatea omului ar fi pur animalica, Diavolul nu s-ar preocupa de ea ;)
dinny: interesanta agenda de lucru are diavolul:))
Iar principala lui strategie consta in a se preface ca nu exista ;)
hmm...dar vad ca esti sigura de ''existenta'' lui:)
Yap :D
incredibil cat de erotic poate sa fie acest sarut care este pe departe atat de savurat .
Uite ca la fel si eu simt despre propria-mi sexualitate. Nu o mai percep ca pe un pacat, incepand de anul asta. Pana acum aveam barierele astea psihologice in cap, cum ca orice legat de sex e un lucru rau, blamabil. Poate asa am fost crescuta si nu e foarte mult vina mea ca am gandit asa.
Nu o mai simt acum ca pe o placere animalica, chiar deloc. Mi se pare ca iubire. Si ma simt bine si spiritual ca nu-mi mai stavilesc astfel de porniri erotice. Traiasca internetul!
Ma mai deschide si pe mine la minte.
Oricum, sa traiesti fara partener, o viata, este un lucru destul de trist, in sine.
Ca sa mai ajungi sa te blamezi si ca gusti din fructul oprit.
Trimiteți un comentariu