Deşertul pentru totdeauna

     În luna august, anul 2000, Paler își începea cartea, Deșertul pentru totdeauna, cu câteva lămuriri care probabil îl priveau direct, sub valul cuprinzător al problemei. În aceeași măsură, aceste lămuriri poate că ne privesc și pe noi: „Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieţi relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Şi alta pe care ― în lipsa unei formule mai bune ― aş numi-o „secretă“. Prin „viaţă secretă“ înţelegând nu ceea ce ascundem de ceilalţi, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem nici un control ― cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconştientul ― şi unde nu ne putem minţi.“ De fapt, ceea ce remarca cu finețe Paler este latura ascunsă a subconștientului. În multe situații putem să privim direct în subconștient. Putem chiar să-l păcălim. Avem controlul, atât timp cât putem să visăm, căci visul este portița care ne aruncă, cu ușurință, în minciună. Așa arată fața cunoscută a subconștientului. Ea este prietenoasă, chiar vicleană, căci se lasă manipulată de intelect. În aceeași ordine, subconștientul prefăcându-se în conștient, capătă o formă familiară nouă. Această formă este subliniată de dorință, iar roata care pune în mișcare mecanismul nu este guvernată de un principiu de tip PERPÉTUUM MÓBILE, ci este pusă în funcțiune de vis. Dar aici nu este nicio problemă, Paler sublinia ceva concret, un concret ce prinde contur în ascuns. Un necunoscut prefăcut în cunoscut. Acesta se lasă văzut doar atunci când te afli la ananghie. Astfel, urmărind această cale, jocul haotic care ne aruncă în necunoscut este dat, în ultimă instanță, de teamă. Starea confuză în care ești postat nu te lasă, în cele din urmă, să te minți. Intelectul, privind așa, este în rolul celui manipulat. El nu mai deține mecanismul prin care reușea cu ușurință să înfrunte realitatea. Când ți-e teamă, nu poți visa. În plus, poți să accentuezi conflictul.