vineri, 18 aprilie 2008

In doi


   În doi, a dărui înseamnă a renunța. Cine este dispus să renunțe mai mult la el? Între două șoapte am sperat că o să facem acest lucru împreună. M-am înșelat. Poate că lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie. Poate că nici nu au cum să fie, atunci când vorbim de noi doi. Dar...știu că s-a terminat. Acum speranța o să poarte o altă față, o să fie ceea ce nu cred că am puterea să o fac să fie. Speranța o să fie dragostea pierdută. Ce pot să spun până acum? Pot spune că am iubit. Pot spune acest lucru! Pot spune că am zâmbit. Pot spune că m-am pierdut în minciuni. Pot spune că am crezut o singură dată în viața mea în cineva. E mare lucru. Timpul ne sperie. El ne sperie. Ea ne sperie. Vrem ca cel de lângă noi să fie marioneta desenată de nopțile triste. Și când reușim, fugim. Îmi aduc aminte ce spunea economistul din mine. Atunci când ajungem undeva o să vrem altceva. Cerințele vor deveni direct proporționale cu nivelul la care am ajuns. Și...dacă lucrurile sunt situate așa, înseamnă că noi niciodată nu vom găsi ceea ce vrem. De ce? Pentru că nu știm ce vrem. Pentru că atunci când credem că știm ce vrem, nu mai vrem. Pentru că atunci când ai, vrei altceva. Iar dacă vrei altceva, nu mai ai ceea ce ai avut înainte. Aici apare problema. Oare iubirea ar trebui să intervină, să ne facă cu mâna, să zâmbească și să spună = măi, aici este locul, nu este nici în față și nici în spate, e lângă tine, nu mai căuta nimic, crede-mă, că doar sunt iubire. Oare? Sunt persoane care caută amăgiri. Fug de singurătate, se aruncă în tot felul de mizerii, normal, le fac rău mai târziu. Vezi tu? Și eu vorbesc. Și eu am două mâini. Și eu mă trezesc de dimineață. De ce m-aș arunca totuși în banal? Chiar dacă, privind din această perspectivă, suntem la fel, eu nu caut ceva ce nu poate fi găsit. Ne întoarcem de unde am plecat. De cine să fug? De mine? Atunci când ești în stare să te înfrunți, poți spune că ai reușit să te cunoști, doar atunci. Nu spune nimeni că adevărul nu doare, nu spune nimeni nimic. Numai că adevărul, în ultimă instanță, te ajută să găsești acel punct care te face să trăiești. Aș trece de la „cunoaște-te pe tine însuți“, la a fi sincer cu tine însuți.

Niciun comentariu: