Un vechi proverb arab spunea: „Nu deschide gura decât dacă ești sigur că ceea ce vei spune este mai frumos decât tăcerea“. Cum se face, plecând de aici, că frumosul se gasește în tăcere? Și, de ce, pentru locvace, tăcerea apare ca un vid ineluctabil? Să fie frica de ascuns așa mare? Să nu existe soluții? Aș spune, vorbăria este lipsită de responsabilitate; ea, practic, nu spune nimic. În acest caz, putem spune că diferența dintre tăcut și locvace e infimă. Însă, locvacitatea, dusă până la un punct, ajută și sprijină limbajul. În acest fel, relațiile între indivizi se leagă iar limbajul nu se rezumă la utilitar. Însă, relațiile conturate pe limbuție sunt superficiale, ele nu implică seriosul, ci întrețin cotidianul și o rutină obositoare. Locvacitatea, în unele situații, pierzându-se în cotidian, ascunde subiecte delicate. Partenerii antrenați în aceste relații sunt constienți, de acest lucru, dar o întrețin, în cele din urmă, tocmai din acest motiv. Astfel, gândacii găsesc în cuvânt calea spre beatitudine.
O beatitudine metamorfozată în hedonism!
O beatitudine metamorfozată în hedonism!
9 comentarii:
It's amazing
How you can speak
Right to my heart
Without saying a word,
You can light up the dark...
Try as I may
I could never explain
What I hear when
You don't say a thing...
Tacerea este de cele mai multe ori o arma,intrucat folosita in mod abuziv, ea poate sa substituie adevarul, ratiunea si sentimentul, in acest mod disimularea si tacerea se contopesc, alterand sensul realitatii. Cuvantul este un dar gratuit pe care unii il exploateaza mai mult sau mai putin dar este preferabil unei taceri, care lasa loc de interpretari si framantari. Intr-un cuplu tacerea poate amplifica sensul numai daca exista un cod comun, daca exista un consens tacit intre parteneri altfel cel locvace va sparge carapacea tacerii in care se ascunde celalalt cu pretul relatiei insesi!
Pai asta o spunea si Nietzsche...
unde? ce asta?
Pai Nietszche spunea asta imediat dupa ce afirma ca Mill nu e Kantian.
A trai e dificil. Greutatea femeii e usoara. Cuget, deci mananc. Unde ramasesem?
Tacerea... uneori nu isi gaseste locul. Pt a putea sa taci impreuna cu cineva, pt a putea sa te impartasesti cuiva prin tacere e nevoie de o legatura puternica intre cele doua persoane. Cuvintele au ajuns sa fie mai preferate tocmai din cauza ca sunt mult mai usor de folosit, mai la indemana. Cred ca tacerea si cuvintele se completeaza reciproc, comunicarea se face si prin tacere si prin cuvinte. A folosi numai cuvintele da un sentiment/parere de superficialitate, a folosi tacerea prea mult nu merge decat in cazul unei legaturi puternice...
In cazul unei comunicari obisnuite, cuvintele, chiar dak pot ascunde superficialitate, chiar dak nu sunt in stare sa transmita ceva puternic sunt mai importante. uneori chiar nu e nevoie de impartasirea unor lucruri profunde, uneori e nevoie de acea doza de superficialitate... :)
Vorbeam zilele astea cu un prieten despre "tacere". Un prof de-al lui a spus ceva frumos: "As vrea sa stiu ce taceti..." Ma gandeam ca si eu as vrea asta. Desigur,nu cred ca mi-as dori sa cunosc tacerea tuturor. Ar fi prea mult de dus:))))
ai dreptate :)
Trimiteți un comentariu